Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:39 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Carmen Maria Guguș, noul director al Școlii 29 Constanța. Detașare făcută în cazul copiilor luați de polițiști din curtea școlii

ro

09 Oct, 2020 20:10 9405 Marime text
  • Cei 8 tineri au fost duși la secție, unde au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 250 de lei, fiecare.

În contextul cazului copiilor luați de polițiști din curtea Școlii Gimnaziale nr. 29 „Mihai Viteazul”, și ca urma a demisiei directorului, Consiliul de administrație al IȘJ Constanta a numit prin detașare în interesul învățământului pe funcția de director la această instituție de învățământ pe prof. Guguș Carmen Maria.

În continuare, ISJ Constanta a solicitat conducerii instituției:

⁃ marcarea prin afișe a faptului că accesul persoanelor străine este strict interzis (afișajul să fie la loc vizibil atât în partea din față a școlii, cât și în zona terenului de sport) – marcaj care a fost deja realizat prin implicarea directoarei adjuncte, în data de 05.10.2020;

⁃ realizarea demersurilor specifice (o nouă adresă scrisă) către Primăria Constanța, în vederea identificării soluțiilor de reparare/ modificare în cel mai scurt timp a gardului care împrejmuiește spațiul școlar - între timp, am fost anunțați că au fost reparate părțile deteriorate ale gardului;

⁃ accelerarea demersului privind reînnoirea planului de acțiune, document încheiat între unitatea școlară și firma de pază.

Amintim că, în urmă cu câteva zile, urmare a mai multor sesizări cu privire la faptul că se tulbură ordinea și liniștea publică a locatarilor din zona unei școli din municipiul Constanța (Școala 29), în jurul orei 20.20, polițiști din cadrul Secției 2 au legitimat un grup de 8 tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, care se aflau în curtea instituției de învățământ, încălcând normele legale de acces.
 
Cei 8 tineri au fost duși la secție, unde au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 250 de lei, fiecare, conform art. 2, punct 13 din Legea 61/1991 R. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii