Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:00 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Câți elevi constănțeni au participat în acest an la etapa județeană a Concursului pe meserii

ro

13 Mar, 2022 10:47 2243 Marime text
Elevi, Sursa foto: ISJ Constanța
Sâmbătă, 12 martie 2022, la Colegiul Comercial Carol I Constanța, Liceul Tehnologic I.N. Roman Constanța si Liceul Tehnologic Dimitrie Leonida Constanța,  s-a desfășurat etapa județeană a Concursului pe meserii, ediția 2022, organizat de către Inspectoratul Școlar Județean Constanța.


În data de 16 martie 2022, se va derula proba practică a acestei competiții, în aceleași locații, probă în cadrul căreia se vor evalua atitudinile și abilităţile practice specifice domeniului de pregătire/calificării profesionale.


La această competiție au participat 36 de elevi din clasele a XI-a din municipiu și județ, după cum urmează:
 
  • 19 elevi - domeniul Turism și alimentație;
  • 8 elevi- domeniul Mecanică;
  • 9 elevi- domeniul Estetică și igiena corpului omenesc.

Conform regulamentelor Ministerului Educației cu privire la derularea olimpiadelor și concursurilor școlare, etapa județeană a Concursului pe meserii s-a desfășurat cu participare fizică, respectându-se toate măsurile de prevenire a îmbolnăvirii cu SARS-COV-2.



Potrivit ISJ Constanța, subiectele au respectat bibliografia recomandată la nivel național de către Ministerul Educației și s-au încadrat în programa de concurs pentru toate domeniile menționate mai sus.


 

Menționăm că aceste concursuri pe meserii se adresează elevilor din învățământul profesional de stat și învățământul profesional dual. Ele urmăresc să stimuleze elevii care au interes şi aptitudini deosebite în domeniul tehnico-aplicativ., a mai precizat ISJ Constanța. 



La etapa naţională, din fiecare judeţ se califică primul clasat la etapa judeţeană la calificările profesionale specificate în Calendarul concursurilor şcolare naţionale, cu condiția obținerii unui punctaj de minim 50 de puncte din punctajul maxim de 100 de puncte.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii