Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:15 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Caz de bullying la Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu“ din Cumpăna. Ce spune ISJ Constanța

ro

14 Jun, 2021 18:05 2486 Marime text
  • Evenimentul a fost confirmat de către mama unuia dintre elevii implicați, care l-a anunțat telefonic pe inspectorul școlar general în aceeași zi.
  • În acest context, inspectorul școlar general prof. Sorin Mihai a solicitat de urgență conducerii unității de învățământ o notă explicativă.
Vineri, 11.06.2021, Inspectoratul Școlar Județean Constanța a fost sesizat de către reprezentanți ai presei cu privire la un incident din categoria actelor de bullying, derulat cu o zi înainte, la Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu“ Cumpăna.

Evenimentul a fost confirmat de către mama unuia dintre elevii implicați, care l-a anunțat telefonic pe inspectorul școlar general în aceeași zi.
 
În acest context, inspectorul școlar general prof. Sorin Mihai a solicitat de urgență conducerii unității de învățământ o notă explicativă. Aceasta a fost întocmită de directorul Liceului Tehnologic N. Dumitrescu Cumpăna și trimisă către ISJ Constanța duminică, 13.06.2021.

În respectiva informare erau menționate primele măsuri aplicate vineri, 11.06.2021, la nivelul instituției școlare, după cum urmează:
  • discuții cu dirigintele, profesorul de educație fizică și sport și consilierul școlar;
  • convocarea ședinței cu părinții și elevii;
  • informarea Comisiei pentru prevenirea și eliminarea violenței, a faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea interculturalității;
  • activarea Grupului de acțiune antibullying din unitatea de învățământ în vederea analizei situației, conform Legii nr. 221/2019 privind prevenirea și combaterea bullyingului în spațiile destinate învățământului. 
Luni, 14.06.2021, la ora 8.00, inspectorii școlari de sector, prof. Baciu-Iacob Magdalena și prof. Matei Bianca, s-au deplasat în instituția de învățământ în vederea verificării informației. Echipa de inspectori a stat de vorbă cu directorul școlii, solicitând detalii suplimentare, precum și documentele existente până la momentul respectiv, referitoare la incident.
 
În urma întâlnirii, s-a solicitat directorului o analiză temeinică a situației și o intervenție coroborată, cu implicarea Serviciului de Asistență Socială din cadrul Primăriei Cumpăna, Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Constanța și al Secției 1 Poliție Rurală Constanța- Post Poliție Cumpăna.
 
De asemenea, inspectorul școlar general, prof. Sorin Mihai a solicitat activarea Comisiei de disciplină care, conform atribuțiilor legale, cercetează acest tip de situații și propune măsurile care se impun în urma cercetării.
 
În prezent, atât la nivelul Liceului Tehnologic N. Dumitrescu Cumpăna cât și al Inspectoratului Școlar Județean Constanța, este în derulare analiza cazului, în vederea aplicării unei intervenții rapide, eficiente, cu impact pe termen lung.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii