Ce face România cu şefii de promoţie?

De ce pleacă tinerii spre alte orizonturi? Plângerile variază de la cele de ordin financiar până la nivelul de trai scăzut, de la aprecierile şi recunoaşterea la locul de muncă aproape nule până la faptul că te pregăteşti profesional pentru ceva şi ajungi să faci altceva, diametral opus pregătirii. Degeaba se mai iveşte când şi când câte un proiect, cum s-a întâmplat cu Oficiul Naţional al Burselor de Studii în Străinătate, care a vrut să introducă o serie de burse noi, destinate olimpicilor, celor din minorităţile conlocuitoare şi tinerilor care doreau să înveţe politica afară, ca să o aplice mai apoi în ţară. Politicienii s-au sesizat imediat şi au zis pas. 

Iniţiative... şi atât!

Magda Jianu, cea care a anunţat acest proiect încă din 2006, avea idealuri frumoase, din păcate, a fost readusă brutal cu picioarele pe pământ. „Vreau să fac ceva în sistemul burselor, să îi motivăm pe tinerii români să se întoarcă în ţară, să împiedicăm exodul de inteligenţă. Însă pentru asta avem nevoie de bani, ca să aibă de ce să se întoarcă“, zicea domnia sa, la vremea respectivă. Avem nevoie de bani şi ca să rămână. Foarte lăudabilă iniţiativa, dar, ca orice iniţiativă lăudabilă, a murit chiar din faza conceperii ei.
 
Bursele ar fi trebuit să funcţioneze asemenea unui contract. Adică studentul respectiv primeşte o sumă necesară studiilor în străinătate, iar după finalizarea cursurilor, este obligat prin contract să se întoarcă în ţară. Pentru olimpicii internaţionali şi naţionali, bursele ar fi urmat să se acorde, cu sprijinul băncilor, la universităţi străine, pe principiul care funcţionează deja în ţară, unde un premiu la olimpiadă le dă dreptul să intre la facultate fără examen. La întoarcerea în ţară, ei ar beneficia şi de o bursă lunară motivantă. Celelalte două tipuri de burse, politice şi etnice, ar fi urmat să fie finanţate de partidele politice şi respectiv de comunităţile etnice din România.
 
Și nici măcar nu era un efort prea mare. Liderii politici puteau lua banii din cotizaţii. Iar ce au învăţat bursierii în străinătate aveau să aplice apoi în partid. În plus, îşi atrăgeau electorat. Tinerii ar urma să fie aleşi după performanţele lor intelectuale, şi nu neapărat după convingerile politice. Lucru care contravine cumva intereselor partidelor care se gândesc ca la întoarcerea în ţară bursierul se poate orienta spre alt partid. Şi, vai, iată şi motivul de care s-au legat politicienii pentru a renunţa la finanţare. Și iată că drobul de sare face ravagii şi în politică. Dar să nu ne facem prea mari iluzii în legătură cu politicienii români şi să mergem mai departe la tinerii noştri. Zece ani mai târziu, nimeni nu mai are nicio iniţiativă pentru şefii de promoţie. Fiecare se descurcă pe barba lui.

Șefii de promoţie

A fi şef de promoţie este mai mult un titlu decorativ şi o satisfacţie personală. Dar cu ce se alege eminentul acesta care şi-a tocit „coatele pe bănci”, vorba zicalei? Nu-i pasă nimănui că eşti şef de promoţie, ba dimpotrivă, se vor enerva la culme la gândul că şeful de promoţie o să facă pe şefu' şi la el în ogradă. Aşa că mai bine nu treceţi în CV cât de deştept aţi fost în liceu sau în facultate dacă nu vreţi să fiţi luat în colimator. Nu se vor înghesui sponsorii să vă premieze şi nici marile companii să vă angajeze. Ba chiar se vor uita curios cu toţii la tine că ai avut performanţe încă din facultate, ca şi cum n-ai avut ce face, în loc să te distrezi, te-ai apucat de învăţat cum trebuie, Doamne fereşte. Cine mai face aşa ceva decât dacă nu e un pic anapoda? Elitele universităţilor nu primesc mai mult de 300 de lei şi o diplomă, iar terminarea facultăţii vine la pachet cu trezirea la realitate. Angajatorii cer experienţă, cer loialitate, cer performanţe, toate astea pe un salariu de râsu’-plânsu’.

Toţi se plâng de salariile mici, de lipsa de profesionalism, de promovarea nonvalorilor, de corupţie, de infrastructura jalnică. Toată lumea critică nivelul scăzut în domeniul educaţiei şi al sănătăţii şi paradoxul că importăm bunuri, manageri şi idei din străinătate, fără a acorda şanse resurselor autohtone. Acelaşi lucru în toate domeniile, semn că nimeni nu s-a născut profet în ţara lui. De condamnat sunt şi lipsa de perspectivă a politicienilor şi întreg sistemul bazat pe pile, servilismul naţiei noastre şi lipsa de loialitate a oamenilor.
 
Cauza dezinteresului marilor companii pentru şefii de promoţii şi cei cu rezultate excelente în facultate este şi un efect al calităţii învăţământului românesc, care se bazează numai pe note.
 
Astfel ca mediul de afaceri e sceptic în ceea ce priveşte evaluarea unui tânăr. În alte ţări, şefii de promoţie sunt vânaţi de marile firme, pentru că acolo rezultatele chiar reflectă capacităţile tinerilor. La noi se face adunarea: se adună litri cu metri şi ferestre cu cărămizi. De multe ori, şefii de promoţie pot avea o memorie foarte bună, dar capacitate strategică, zero. Nu e vina lor, e vina criteriilor false pe care sunt puşi să le urmeze. Mai trist e faptul ca în acest fel se pierd multe valori, tinerii fiind supuşi unei deformări perpetue. 

Sursa foto: www.huffingtonpost.com