Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:24 07 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cea de-a șasea ediție a Sesiunii de comunicări matematice, la Universitatea Ovidius din Constanța

ro

06 Dec, 2024 08:53 1325 Marime text
Facultatea de Matematică și Informatică (FMI) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC), în colaborare cu Societatea de Științe Matematice, filiala Constanța, organizează sâmbătă, 7 decembrie 2024, cea de-a șasea ediție a Sesiunii de comunicări matematice.

Evenimentul va avea loc începând cu ora 9.30, la sediul din Bd. Mamaia, nr. 124, în Aula B. În deschiderea manifestării, prof. univ. dr. Radu Gologan, preşedintele Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, va susține conferința cu titlul „Măsură şi dimensiune în matematică. O tratare elementară”, transmite un comunicat de presă al UOC. 


La ediția din acest an s-au înscris peste 100 de participanţi

Potrivit organizatorilor, la ediția din acest an s-au înscris peste 100 de participanţi, studenţi ai UOC de la programele de licenţă şi master din domeniul Matematică, studenți de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” şi cadre didactice care predau la licee din judeţul Constanţa.

„În acest an, Sesiunea de comunicări matematice este dedicată profesorului Wladimir Georges Boskoff, fost cadru didactic și decan al FMI, care, în decursul celor 35 de ani de carieră academică şi-a pus amprenta asupra activităţii didactice şi de cercetare desfășurate de colectivului nostru”, precizează conf. univ. dr. Aurelian Nicola, decanul FMI.

Detalii despre manifestare sunt disponibile accesând link-ul https://fmi.univ-ovidius.ro/sesiunea-de-comunicari-matematice-2024/.

Ediția din acest an a Sesiunii de comunicări matematice este organizată în cadrul proiectului „Înființarea și dezvoltarea CENTRULUI REGIONAL SUD-EST PENTRU ORIENTAREA ÎN CARIERA DE CERCETĂTOR – AD. AUGUSTA”, cod 2/16.11.2022, finanțat prin apelul  PNRR-III-C9-2022-I10.



Citește și:


Premiu al Academiei Române acordat unei lucrări realizate în colaborare cu prof. univ. dr. habil. Florentina Nicolae, de la Universitatea Ovidius din Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii