Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:31 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cinci note de zece Cum au promovat elevii constănţeni sesiunea specială a Bacului

ro

31 May, 2014 00:00 3005 Marime text
106 olimpici sportivi şi 51 de olimpici internaţionali la chimie, informatică, biologie, matematică, fizică, limba rusă, astronomie şi astrofizică, geografie, sau olimpici care se pregătesc pentru admiterea la universităţi din străinătate au susţinut, la Ploieşti, sesiunea specială a Bacalaureatului. Rezultatele au fost afişate la centrul unde s-a susţinut examenul, Colegiul Naţional „Mihai Viteazul“ din localitate.

La sesiunea specială a Bacalaureatului, organizată de  Inspectoratul Școlar Județean Prahova, între 17 şi 30 mai, au participat şi patru absolvenți de liceu din Constanța. Aceştia au promovat examenul de Bacalaureat cu medii cuprinse între 8-8,99 (un candidat) și 9,00-9,99 (trei candidați). Vlad Coșoreanu, de la Liceul Teoretic „Ovidius“, a obţinut 9,25 la proba scrisă de limba română, 10 la proba de matematică şi 10 la proba de anatomie şi fiziologie umană, genetică şi ecologie umană, media finală fiind de 9,75. Maria Teodora Ilie, de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“, o obţinut 9,80 la proba de limba română, 9,10 la proba de matematică şi 10 proba de anatomie şi fiziologie umană, genetică şi ecologie umană, media finală fiind de 9,63. Ştefania Lucica Moroianu, de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“, a fost notată cu 8,95 la proba de limba română, cu 10 la proba de matematică şi tot cu 10 la proba de fizică, media finală fiind de 9,65. Iani Alexandru Cucliciu, de la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria“, a obţinut 7,25 la proba de limba română, 7,90 la proba de istorie şi 9,50 la proba de geografie, media finală fiind de 8,21.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii