Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:33 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Colegiul Naţional Pedagogic ,,Constantin Brătescu” din Constanța, parteneriat cu un liceu din Olanda

ro

16 Oct, 2019 10:28 3668 Marime text
În perioada 6– 11.10.2019, în Harderwijk, Olanda, a avut loc cea de a doua întâlnire din cadrul proiectului bilateral româno - olandez, derulat de Colegiul Naţional Pedagogic ,,Constantin Brătescu” din Constanţa în parteneriat cu liceul R.S.G. Slingerbos Levant din Hardervijk, Olanda.
 
La această activitate au participat două cadre didactice – prof. dr. Anamaria Ciobotaru – coordonatorul proiectului şi prof. dr. Polixenia Popescu  - membru al echipei de proiect şi 20 de elevi ai instituţiei din clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a.
 
Elevii şi profesorii implicaţi în proiect, din cele două instituţii de învăţământ,au asistat la lecţii predate de profesorii liceului, şcoala având implementat încă din anul 2013 un proces educaţional digitalizat, au participat la work-shop-uri interactive având ca temă respectarea valorilor democratice pornind de la vizionarea filmului documentar despre Anne Frank, au vizitat principalele puncte de interes istoric ale oraşului Hardervijk.

Activităţile proiectului au presupus vizite tematice în oraşele: Amsterdam (vizitarea muzeelor Rijks şi Van Gogh, a Centrului de păstrare a arhivelor oraşului Amsterdam unde aceştia au participat la o prezentare despre importanţa digitalizării arhivelor oraşului Amsterdam, vizitarea casei memoriale Anne Frank), Delf – oraşul porţelanului olandez (vizitarea muzeului Prisenhof unde există în momentul acesta o expoziţie unică de pictură – Golden Age period, a Bisericii vechi), Haga, Enkhuizen (vizitarea muzeului Zuiderzee unde elevii şi profesorii au experimentat stilul de viaţă tradiţional olandez, luând parte la diferite activităţi specifice).
 
Parteneriatul cu liceul R.S.G. Slingerbos Levant datează din anul 2009, un parteneriat activ care implică anual două mobilităţi cu elevi în orasul Constanţa şi Hardervijk.
 
Următoarea întâlnire din cadrul unui proiect comun va avea loc în Italia, în luna noiembrie a acestui an.

Sursă foto: Colegiul Naţional Pedagogic ,,Constantin Brătescu”

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii