Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:45 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Conferinta la Ovidius, dedicata relatiilor romano-ruse

ro

14 Apr, 2008 00:00 1375 Marime text
1208117988.jpg

Manifestarea internationala, care marcheaza 130 de ani de diplomatie, este unica in tara

Facultatea de Istorie si Stiinte Politice din cadrul Universitatii Ovidius a organizat, in perioada 10 - 13 aprilie 2008, conferinta internationala cu tema "1878 - 2008: 130 de ani de la stabilirea relatiilor diplomatice intre Rusia si Romania". Lucrarile in plen si pe sectiuni au avut loc sambata, in Sala Senatului. La deschidere au luat parte Excelenta sa Viktor Nikolaevici Demin, consulul general al Federatiei Ruse la Constanta, prof. univ. dr. Vladimir Germanovich Burkov, de la catedra de Cercetari Europene, Facultatea de Relatii Internationale, Universitatea de Stat din Sankt-Petersburg, Doctor Docent Vladimir Vladimirovich Vasilik, catedra de Istorie a Tarilor Slave si Balcanice, Facultatea de Istorie, Universitatea de Stat din Sankt-Petersburg, reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe, dr. Alexandru Ghisa, prof. univ. dr. Marian Cojoc, prorector al Universitatii Ovidius, istorici, cercetatori, profesori universitari din Constanta si Bucuresti. Rectorul Universitatii Ovidius, prof. univ. dr. Victor Ciupina, a considerat acest eveniment ca pe un moment deosebit si memorabil atat pentru institutia pe care o conduce, cat si pentru schimburile de experienta in domeniul stiintific. Consulul general al Federatiei Ruse la Constanta a tinut o lectie de rememorare a relatiilor romano-ruse, care incep din secolul al XV-lea. El a apreciat in mod deosebit regiunea istorica a Dobrogei, Constanta, si si-a manifestat interesul pentru adancirea legaturilor reciproce avantajoase, de durata, dintre Constanta si Sankt-Petersburg. Organizatorii au conceput aceasta manifestare ca pe un dialog pe baza elementelor comune care ne unesc. Cu ocazia prezentei conferinte, in holul Universitatii a fost deschisa o expozitie cu copii dupa documentele din fondul arhivei politice externe a Imperiului Rus. Ele vor fi valorificate in cadrul lucrarii pe care conducerea facultatii intentioneaza sa o scoata cu prilejul acestei conferinte internationale. Lucrarile s-au desfasurat pe doua sectiuni. Ele au avut ca teme "Geopolitica Marii Negre - intre cooperare si conflict", "Relatiile diplomatice, culturale si comerciale ruso-romane din epoca medievala la contemporaneitate". Ieri, participantii la conferinta au fost invitati sa viziteze complexele expozitionale din Dobrogea, Adamclisi si Pestera Sfantului Andrei.

Scris de: {autor}Mirela STINGA {/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii