Consiliul Național al Elevilor a inițiat o petiție – „User sau Loser?”
Consiliul Național al Elevilor a inițiat o petiție – „User sau Loser?”
25 Apr, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
2939
Marime text
Prevederile Ordinului de ministru 4135/2020, prin intermediul căruia este reglementată obligativitatea participării elevilor la cursurile din mediul online pe perioada stării de urgență, i-au dezamăgit profund și pe membrii Consiliului Județean al Elevilor Constanța, structură de reprezentare a tuturor beneficiarilor primari ai educației din județ.
Aceștia consideră că prezența obligatorie la cursuri este profund discriminatorie, întrucât condiționează accesul la educație în funcție de starea financiară a fiecărei familii. „La momentul actual, Guvernul nu a propus niciun program social care să le asigure elevilor continuitatea actului instructiv-educativ de acasă, în ciuda propunerilor pe care Consiliul Național al Elevilor le-a formulat în această perioadă. În țara în care există sute de mii de copii neșcolarizați din cauza deprivării materiale, Ministerul Educației și Cercetării decide că este oportun ca toți elevii, indiferent că dispun de dispozitive tehnologice sau nu, să fie obligați să ia parte la sesiunile educaționale din spațiul virtual”, se arată în comunicatul remis redacției ZIUA de Constanța.
Totodată, îi invită pe toți actorii implicați în educație să semneze petiția inițiată de Consiliul Național al Elevilor, intitulată „USER sau LOSER?”, prin care se solicită Guvernului României adoptarea unor măsuri coerente pentru toți elevii țării: https://bit.ly/3cGpQmn.
„Este regretabil faptul că o astfel de măsură a fost adoptată de către Ministerul Educației și Cercetării, în condițiile în care peste o treime dintre copiii români sunt afectați de sărăcie și excluziune socială. Elevii nu pot fi obligați să participe la orele online, atâta timp cât statul nu le oferă tuturor șanse egale la educație. Până în acest moment, Guvernul nu a venit cu o soluție fezabilă și sustenabilă pentru a ajuta elevii români să ia parte la acea școală de acasă de care se tot vorbește. Orice elev are dreptul constituțional la un sistem de învățământ de calitate, dar, în acest context, putem considera că educația este mai mult un privilegiu, iar decidenții au datoria morală să ne răspundă la o simplă întrebare: cum facem educația accesibilă pentru toți elevii din România?”, a declarat Silviu Morcan, președintele Consiliului Județean al Elevilor Constanța.
Citește și:
Reprezentanții elevilor „condamnă măsurile impuse prin noul ordin de ministru”
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii