Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:42 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța Peste 200 de copii au finalizat cursul de limbă română! Majoritatea sunt minori din Ucraina

ro

15 Jun, 2024 14:31 815 Marime text
Foto: ISJ ConstanțaVineri, 7 iunie 2024, la Școala Gimnazială Nr. 11 ”Dr. Constantin Angelescu” Constanța, sub directa coordonare a comisiei constituite în cadrul Colegiului Național Pedagogic ”Constantin Brătescu” Constanța”, a avut loc evaluarea celor 224 de copii care au urmat cursul de formare a competențelor lingvistice în limba română ca limbă străină în anul școlar 2023-2024.

Potrivit ISJ Constanța, evaluarea a cuprins o probă scrisă, urmată de o evaluare orală a competențelor de comunicare în limba română dobândite de minorii proveniți din zona de conflict din Ucraina și nu numai.

Cursul a fost asigurat gratuit în 5 unități de învățământ din județ: Școala Gimnazială Nr. 6 ”Nicolae Titulescu” Constanța, Școala Gimnazială Nr. 29 ”Mihai Viteazul” Constanța, Școala Gimnazială Nr. 10 ”Mihail Koiciu” Constanța, Școala Gimnazială ”George Enescu” Năvodari și Școala Gimnazială Nr. 1 Eforie Nord, iar ca centru de evaluare a fost stabilit Colegiul Național Pedagogic ”Constantin Brătescu” Constanța, unitate de învățământ cu tradiție în predarea limbii române ca limbă străină.

”Vom continua să susținem activitățile specifice privind integrarea prin continuarea cursului de inițiere în limba română, evaluări organizate ori de câte ori situația o va impune, în colaborare cu partenerii nostri tradiționali. De exemplu, în perioada 14-16 iunie 2024, la Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân” din Constanța se va desfășura cursul ”Learning and teaching in difficult time”, sub egida Ministerului Educației și cu traineri din partea British Council, la care vor participa aproximativ 50 de cadre didactice din unitățile de învățământ în care sunt mulți copii refugiați, tocmai pentru a individualiza demersul didactic și a veni în sprijinul integrării lor, dar și pentru a ne pregăti mai bine pentru o societate multi și interculturală”, a declarat inspectorul școlar general, prof. Sorin MIHAI.

Citește și: 

Prima etapă pentru înscrierea la clasa pregătitoare s-a terminat. În județul Constanța mai sunt 898 de locuri libere pentru etapa 2. Iată școlile! (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii