Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:47 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum pot obţine profesorii din Constanţa 25 la sută la salariu şi în 2017. Cum se acordă gradaţiile de merit

ro

27 Mar, 2017 00:00 4071 Marime text
Personalul didactic din învăţământul preuniversitar de stat poate beneficia de recompense băneşti pentru implicarea în activitatea de la catedră şi în acest an.
 
Cadrele didactice care s-au evidenţiat prin rezultatele deosebite în activitatea de dascăl pot fi răsplătite cu gradaţii de merit în valoare de 25% din salariul de bază. Aceste drepturi băneşti se acordă pe o perioadă de cinci ani. Potrivit legislaţiei în vigoare, de aceste gradaţii pot beneficia cel mult 16% din totalul angajaţilor din învăţământul preuniversitar din judeţ, din care se scade numărul celor aflaţi în plată.
 
Pentru a putea participa la concursul pentru acordarea gradaţiei de merit, dascălii trebuie să aibă minimum patru ani vechime în învăţământul preuniversitar, cu calificativul „foarte bine“ în fiecare an şcolar din perioada evaluată, precum şi performanţe deosebite în inovare didactică, cu rezultate deosebite cu elevii la olimpiade şi concursuri şcolare judeţene, interjudeţene, naţionale şi internaţionale, în perioada 1 septembrie 2011 - 31 august 2016, dar şi în prevenirea şi combaterea abandonului şcolar, în integrarea copiilor cu nevoi speciale în învăţământul de masă.
 
Pentru a obţine gradaţia de merit, sunt luate în calcul patru criterii, al căror punctaj maxim însumat reprezintă 100 de puncte: activităţi complexe cu valoare instructiv-educativă (70 de puncte), performanţe deosebite în inovarea didactică/ managerială (10 puncte), activităţi extracurriculare şi implicarea în proiecte (15 puncte) şi contribuţia la dezvoltarea instituţională (5 puncte). Concursul a început în luna februarie, când comisiile înfiinţate la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean au stabilit numărul de beneficiari.

Graficul desfăşurării concursului pentru acordarea gradaţiilor de merit

În perioada 27 - 31 martie este programată detalierea punctajelor aferente criteriilor de către comisia paritară de la nivelul inspectoratului şcolar, stabilirea numărului gradaţiilor de merit şi a punctajului minim pe categorii de personal şi pe discipline de învăţământ.
 
Între 3 şi 6 aprilie este programată comunicarea fişelor de evaluare, a numărului gradaţiilor de merit şi a punctajului minim pe categorii de personal şi pe discipline de învăţământ de către inspectoratul şcolar, în teritoriu.
 
Ulterior, între 7 aprilie şi 5 mai, candidaţii vor întocmi şi depune dosarele şi obţine avizele la nivelul unităţii de învăţământ.
 
Depunerea dosarelor care conţin documentele justificative privind activitatea candidatului, la secretariatul/registratura inspectoratului şcolar, este programată pentru perioada 12 mai. 
 
Analiza dosarelor de către inspectorul şcolar care coordonează disciplina, cu consultarea consiliului consultativ, şi elaborarea raportului referitor la activitatea candidatului în specialitate sunt programate pentru 9 - 26 mai.

 
Verificarea dosarelor şi acordarea punctajelor de către comisia de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării gradaţiei de merit vor avea loc între 29 mai şi 21 iunie.
 
Lista cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar va fi afişată între 22 şi 23 iunie.
 
Urmează, pe 27 iunie, afişarea listei cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării la avizierul inspectoratului şcolar.
 
Contestaţiile cu privire la punctajul acordat şi stabilirea numărului gradaţiilor de merit ce pot fi redistribuite vor fi depuse între 29 şi 30 iunie. Acestea vor fi soluţionate de către comisia de contestaţii între 3 şi 5 iulie.
 

Validarea rezultatelor finale ale concursului, de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, şi afişarea acestora la inspectoratele şcolare au loc pe 7 iulie. Listele cu personalul didactic din unităţile de învăţământ, în vederea validării pentru acordarea gradaţiei de merit, vor fi înaintate la Ministerul Educaţiei în perioada 10 - 11 iulie. Ordinul ministrului Educaţiei naţionale va fi emis pe 18 august 2017.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii