Decernarea burselor Asociației Notarilor „Pontus Euxinus”, la Universitatea Ovidius din Constanța
Decernarea burselor Asociației Notarilor „Pontus Euxinus”, la Universitatea Ovidius din Constanța
25 Feb, 2025 10:55
ZIUA de Constanta
199
Marime text



Facultatea de Drept și Științe Administrative (FDSA) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) găzduiește astăzi, de la ora 13:00, în Sala Senatului din campus, Corp A (Aleea Universității nr. 1), decernarea burselor Asociației Notarilor „Pontus Euxinus”, menite să susțină rezultatele la învățătură ale juriștilor în devenire.
Potrivit organizatorilor, la festivitate vor participa reprezentanți ai conducerii Asociației Notarilor „Pontus Euxinus”, precum: Adela Oprescu – președințe, Elena Laura Ștefan – vicepreședinte, Iuliana Mergeane – vicepreședinte, însă și membrii ai Consiliului Director: Mariana Iosif, Daniela Dușu și George Grosu.
Asociația Notarilor „Pontus Euxinus” va oferi studenților două burse, în valoare de câte 1.000 de lei, cu scopul de a întări colaborarea dintre învățământul juridic constănțean și profesioniștii din domeniu.
„Facultatea noastră apreciază inițiativa notarilor publici de a sprijini reușita academică și de a încuraja viitorii juriști să își urmeze vocația cu devotament și seriozitate. Prin acordarea acestor burse, profesia notarilor demonstrează angajamentul pentru formarea unor specialiști de înaltă ținută academică, dedicați valorilor statului de drept, investind în viitorul profesiei”, precizează prof. univ. dr. Adrian Stoica-Constantin, decanul FDSA din cadrul UOC.
Citește și
Gradații de merit pentru personalul didactic auxiliar de la Universitatea Ovidius din Constanța. Lista completă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii