Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:06 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputați europeni, în dialog cu studenții Universității Ovidius din Constanța

ro

17 May, 2023 13:44 1182 Marime text
a
Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) și Biroul de Legătură al Parlamentului European în România organizează, vineri, 19 mai 2023, începând cu ora 10:00, în Sala Senatului a Campusului universitar, Corp A (Aleea Universității, nr.1), dezbaterea „Dezinformarea și rolul UE în combaterea acestui fenomen”.

Evenimentul cuprinde două părți: prima parte constă într-un dialog cu studenții Universității Ovidius pe marginea dezinformării, în vreme ce a doua parte este dedicată abordării unor teme europene de interes pentru tineri. Totodată, evenimentul va include și o sesiune de întrebări și răspunsuri., transmit reprezentanții UOC. 

La dezbatere vor participa patru europarlamentari: Daniel Buda (Grupul Partidului Popular European), Eugen Tomac (Grupul Partidului Popular European), Ramona Strugariu (Grupul Renew Europe) și Nicolae Ștefănuță (Grupul Verzilor/ Alianța Liberă Europeană). Alături de aceștia vor fi prezenți Răzvan Szabo - Biroul de Legătură al Parlamentului European în România, conf. univ. dr. Dan Marcel Iliescu - rectorul Universității Ovidius din Constanța și lect. univ. dr. Ada Codău, de la Științe ale comunicării UOC.

Dezbaterea va fi moderată de Cristina Ghelasie, jurnalist Radio România (Constanța)., a mai punctat sursa citată. 

Evenimentul este dedicat studenților Facultății de Istorie și Științe Politice și ai Facultății de Litere, dar este deschis și studenților din alte domenii de studiu, interesați de subiectul dezbaterii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii