Rezultatele iniţiale ale sesiunii de toamnă a Bacalaureatului Doar 25,99 la sută dintre elevi au promovat
Rezultatele iniţiale ale sesiunii de toamnă a Bacalaureatului: Doar 25,99 la sută dintre elevi au promovat
02 Sep, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
4356
Marime text
Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a publicat, ieri, rezultatele preliminare contestaţiilor de la examenul de Bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2015, care au fost centralizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa. Astfel, s-a ajuns la următoarea concluzie: 25,99% (492) dintre absolvenţii de liceu au promovat examenul de Bacalaureat în sesiunea din toamnă.
Au absentat 442 de candidaţi şi au fost eliminaţi 13 absolvenţi de clasa a XII-a, care au pierdut dreptul de a susţine examenul de Bacalaureat în următoarele două sesiuni. Există şi o veste bună: anul acesta, rata de promovare este cu 9,88% mai mare decât anul trecut.
Reamintim că examenul de Bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii de liceu care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor şi probele scrise, au primit cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea şi au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise susţinute.
Pe forme de învăţământ, rata de promovare la nivelul judeţului se prezintă astfel: la zi au promovat 467 de elevi, la seral, 12, iar la frecvenţă redusă, 13 elevi. Mai multe informaţii despre mediile obţinute la sesiunea din toamnă a Bacalaureatului puteţi vedea în tabelul de mai sus. De asemenea, ZIUA de Constanţa vă prezintă elevii cu cele mai mari medii, dar şi cu cele mai mici rezultate obţinute la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2015, înainte de contestaţii, în unităţile şcolare din judeţ.
2. Alexandru Ştefan Boldeanu de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” Constanţa - 8,8
3. Mihai-Sebastian Dobrică de la Liceul Tehnologic de Electrotehnică şi Telecomunicaţii Constanţa - 8,73
4. Georgina Calinciu de la Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu” Constanţa - 8,70
5. Nicoleta Badea de la Liceul Tehnologic „Carsium” Hârşova - 8,40
6. Georgiana Maria Bulilete de la Liceul Tehnologic „Axiopolis” Cernavodă - 8,24
7. Constantin Necşulescu de la Liceul Teoretic „Callastis” Mangalia - 8,21
8. Ştefan Caliţoiu de la Liceul Tehnologic „Ioan N. Roman” Constanţa - 8,15
9. Andrei Pietrariu de la Liceul Teoretic „Callatis” Mangalia - 8,03
10. Cezar-Andrei Vizan de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” Constanţa -8,03.
2. Stelică Alexandru Ţîrcomnicu de la Liceul Tehnologic „Ion Bănescu” Mangalia - 6,01
3. Andrei Vînă de la Liceul Tehnologic „Ion Bănescu” Mangalia - 6,01
4. Andreea Elena Airinei de la Colegiul Economic Mangalia - 6
5. Ionela Andreea Bahica de la Colegiul Naţional „Kemal Ataturk” Medgidia - 6
6. Simona-Elena Botoşineanu de la Liceul Tehnologic Cogealac - 6
7. Marius Chelaru de la Liceul Teoretic Negru Vodă - 6
8. Daniela Florentina Iconaru de la Liceul Teoretic „Anghel Saligny” Cernavodă - 6
9. Andrei-Ionuţ Tetea de la Liceul Teoretic Negru Vodă - 6
10. Emanuela Ioana Ţigău de la Colegiul Comercial „Carol I” Constanţa - 6.
În decursul zilei de ieri, au putut fi depuse contestaţii la centrele de examen, urmând ca rezultatele finale să fie făcute publice la finalul săptămânii, pe 4 septembrie.
Au absentat 442 de candidaţi şi au fost eliminaţi 13 absolvenţi de clasa a XII-a, care au pierdut dreptul de a susţine examenul de Bacalaureat în următoarele două sesiuni. Există şi o veste bună: anul acesta, rata de promovare este cu 9,88% mai mare decât anul trecut.
Reamintim că examenul de Bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii de liceu care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor şi probele scrise, au primit cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea şi au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise susţinute.
Pe forme de învăţământ, rata de promovare la nivelul judeţului se prezintă astfel: la zi au promovat 467 de elevi, la seral, 12, iar la frecvenţă redusă, 13 elevi. Mai multe informaţii despre mediile obţinute la sesiunea din toamnă a Bacalaureatului puteţi vedea în tabelul de mai sus. De asemenea, ZIUA de Constanţa vă prezintă elevii cu cele mai mari medii, dar şi cu cele mai mici rezultate obţinute la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2015, înainte de contestaţii, în unităţile şcolare din judeţ.
Cele mai mari medii au fost obţinute de:
1. Cristina-Alexandra Ionaşiu de la Liceul Tehnologic „Ioan N. Roman” Constanţa - 9,162. Alexandru Ştefan Boldeanu de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” Constanţa - 8,8
3. Mihai-Sebastian Dobrică de la Liceul Tehnologic de Electrotehnică şi Telecomunicaţii Constanţa - 8,73
4. Georgina Calinciu de la Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu” Constanţa - 8,70
5. Nicoleta Badea de la Liceul Tehnologic „Carsium” Hârşova - 8,40
6. Georgiana Maria Bulilete de la Liceul Tehnologic „Axiopolis” Cernavodă - 8,24
7. Constantin Necşulescu de la Liceul Teoretic „Callastis” Mangalia - 8,21
8. Ştefan Caliţoiu de la Liceul Tehnologic „Ioan N. Roman” Constanţa - 8,15
9. Andrei Pietrariu de la Liceul Teoretic „Callatis” Mangalia - 8,03
10. Cezar-Andrei Vizan de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” Constanţa -8,03.
La polul opus, cele mai mici medii au fost obţinute de:
1. Costiana-Mădălina Popescu de la Liceul Tehnologic de Cooperare Constanţa - 6,012. Stelică Alexandru Ţîrcomnicu de la Liceul Tehnologic „Ion Bănescu” Mangalia - 6,01
3. Andrei Vînă de la Liceul Tehnologic „Ion Bănescu” Mangalia - 6,01
4. Andreea Elena Airinei de la Colegiul Economic Mangalia - 6
5. Ionela Andreea Bahica de la Colegiul Naţional „Kemal Ataturk” Medgidia - 6
6. Simona-Elena Botoşineanu de la Liceul Tehnologic Cogealac - 6
7. Marius Chelaru de la Liceul Teoretic Negru Vodă - 6
8. Daniela Florentina Iconaru de la Liceul Teoretic „Anghel Saligny” Cernavodă - 6
9. Andrei-Ionuţ Tetea de la Liceul Teoretic Negru Vodă - 6
10. Emanuela Ioana Ţigău de la Colegiul Comercial „Carol I” Constanţa - 6.
În decursul zilei de ieri, au putut fi depuse contestaţii la centrele de examen, urmând ca rezultatele finale să fie făcute publice la finalul săptămânii, pe 4 septembrie.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii