Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:46 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Două eleve au fost medaliate cu argint și două cu bronz la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete (EGOI), Olanda

ro

26 Jul, 2024 20:10 1089 Marime text


Sursa foto: Facebook/ Ministerul Educației







Două eleve au fost medaliate cu argint și două cu bronz la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete (EGOI) de la Veldhoven, Olanda. Iulia Morariu reușește să doboare recordul de cea mai tânără elevă medaliată în cadrul acestei competiții.A patra ediție a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Fete (EGOI), competiție desfășurată la Veldhoven, în Olanda, se desfășoară în perioada 21-27 iulie.

Ana-Maria Petcu, clasa a XI-a, de la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu”, București, și Ioana Mihaela Pașca, clasa a XI-a, la Liceul Teoretic „Avram Iancu”, Brad, au obținut câte o medalie de argint, iar Iulia-Ela Morariu, clasa a VII-a, la Colegiul Național „Emil Racoviță”, din Cluj-Napoca, și Elisa Ipate, clasa a XI-a, la Liceul Teoretic Internaţional de Informatică, București, au obținut câte o medalie de bronz, potrivit unui anunț al Ministerului Educației într-o postare pe Facebook.
 
„Rezultatele sunt cu atât mai meritorii cu cât ele se află la prima participare la o competiție internațională, ca reprezentante ale echipei naționale. Totodată, eleva Iulia Morariu reușește să doboare recordul de cea mai tânără elevă medaliată în cadrul acestei competiții, de-a lungul celor 4 ediții. Astfel, România reușește menținerea pe poziția a IV-a în clasamentul european all time, cu un total de 13 medalii (3 de aur, 7 de argint și 3 de bronz)”, transmit reprezentanții ministerului.

 
 
La această ediție au participat 195 de concurente din 57 de țări, dintre care 22 de pe alte continente.
 
Echipa a fost coordonată de reprezentanții Societății pentru Excelență și Performanță în Informatică (SEPI) care a asigurat selecția și pregătirea loturilor reprezentative: Daniela Lica, Centrul Județean de Excelență Prahova, Ploiești și Mihaela Cismaru, Universitatea din Craiova.
 
Citește și
 
Medalii obținute de lotul României la Olimpiada Internațională de Biologie, desfășurată în Kazahstan
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii