Echipa feminină de volei a Universității Ovidius din Constanța a câștigat medalia de bronz la Jocurile Universitare Europene (FOTO)
Echipa feminină de volei a Universității Ovidius din Constanța a câștigat medalia de bronz la Jocurile Universitare
17 Jul, 2024 11:40
ZIUA de Constanta
939
Marime text
Echipa feminină de volei a Universității Ovidius din Constanța (UOC) a urcat pe podiumul Jocurilor Universitare Europene, competiție care s-a desfășurat în perioada 10-16 iulie 2024, la Miskolc, Ungaria.
Echipa UOC, antrenată de lect. univ. dr. Voinea Florin, s-a calificat în sferturile de finală de pe primul loc al grupei A, obținând următoarele rezultate:
- UOC - Universitatea Norvegiană de Știință și Tehnologie – 3 – 1 (25-20,25-16, 23-25, 25-16);
- UOC - Universitatea din Granada – 3 – 1 (25-18, 25-18, 18-25, 25-17);
- UOC - Universitatea de Științe ale Sportului din Ungaria – 3 – 1 (25-20, 25-17, 25-12).
În partida din semifinală, echipa UOC a întâlnit campioana en-titre - Universitatea din Bologna, scorul întâlnirii fiind 3-0 ( 12-25, 22-25, 12-25), în favoarea echipei din Italia.
Pentru medalia de bronz, sportivele Universității Ovidius din Constanța au învins echipa Universității din Ljubljana, la finalul unei partide echilibrate și spectaculoase, cu rezultatul de 3-2 ( 21-25, 23-25, 25-22, 25-21, 15-10), a mai punctat sursa citată.
Din lotul Universității Ovidius din Constanța au făcut parte studentele Facultății de Educație Fizică și Sport: Alexandra Spînoche, Silvia Coman, Larisa Vasilică, Teodora Iancu, Carmina Bordea, Marilena Puică, Andra Cojocaru, Raisa Ioan, Adriana Matei, alături de Diana Milea, studentă la Facultatea de Medicină.
Totodată, studenta Silvia Coman a fost desemnată cea mai valoroasă jucătoare (MVP) a competiției feminine, ea terminând turneul cu 94 de puncte.
foto: UOC
Citește și:
Universitatea Ovidius din Constanța a participat la a patra întâlnire transnațională în cadrul proiectului european PLAYS (FOTO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii