Elevi ai Școlii „Gheorghe Țițeica” au marcat Unirea cea Mare

30 Nov, 2016 23:32
ZIUA de Constanta
2668
Marime text
Ziua de 1 Decembrie a fost sărbătorită de clasa a IV-a D a Școlii Gimnaziale nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța marți, 29 noiembrie, la sediul Bibliotecii Județene „I.N.Roman”. Școlarii au pregătit un program artistic pe care l-au prezentat în holul instituției de cultură, gazda perfectă întotdeauna pentru evenimente de suflet.
Coordonatorul activității, Marioara Pelican, remarca : „Poate părea o încercare hazardată să iei copiii din mileniul al III-lea din fața calculatorului și să încerci ca, preț de o oră, să retrăiască emoția unor alte vremuri. Dar astăzi am reușit ! Elevii mei au făcut o adevărată călătorie în timp și am simțit împreună bucuria Unirii celei Mari.”
Activitatea a debutat cu intonarea imnului de stat al României. Cei mici, îmbrăcați în port popular, au recitat poezii închinate patriei și evenimentului aniversat și au interpretat cântece adecvate momentului. Adevărați actori, câțiva dintre ei au pus în scenă o povestire istorică, sinceritatea interpretării lor cucerind asistența.
La sfârșitul activității, două momente impresionante au încununat evenimentul : elevii, angajații bibliotecii, părinții invitați la spectacol și organizatoarea s-au prins într-o horă ce a umplut de veselie pe fiecare dintre participanți, iar una dintre școlărițe a dăruit Bibliotecii Județene o icoană pe sticlă pictată de ea, înfățișându-l pe Sântul Andrei.
Sursa foto: Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” Constanța

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii