Elevii de la Şoala Lucian Grigorescu au învățat că „Prietenia este o comoară de preţ” (galerie foto)

01 Dec, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
2610
Marime text
Perioada 24-30 noiembrie a fost marcată de o suită de activităţi cuprinse în cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Naţional al Şanselor Tale - o manifestare naţională, derulată sub genericul „Oportunităţi de dezvoltare personală prin educaţie nonformală”.
Elevii Şcolii Gimnaziale „Lucian Grigorescu” din Medgidia au întreprins numeroase activităţi extraşcolare, care şi-au propus atât evidenţierea abilităţilor artistice ale elevilor, accentuarea importanţei valorificării propriilor şanse, cât şi promovarea dialogului şi a comunicării ȋntre diferite instituţii educaţionale partenere, ȋn vederea armonizării condiţiilor specifice fiecărei şcoli cu exigenţele sociale de ordin general. Printre activitățile desfăŞurate de elevi enumerăm: „Poartă către vis” - moment cultural-artistic, coordonat de profesorii Mihaela Deli-Iorga şi Andreea Iacobescu, ȋn care elevii claselor primare şi gimnaziale şi-au demonstrat talentele muzicale, literare şi actoriceşti; „Cine suntem noi?” - activitate derulată sub ȋndrumarea profesoarei Mariana Mocanu, în cadrul căreia elevi şi cadre didactice din toate liceele oraşului, precum şi de la Colegiul „Dobrogea” din Castelu s-au reunit pentru a-şi prezenta atât oferta educaţională, cât şi oportunităţile şi perspectivele oferite de fiecare unitate şcolară cuprinsă în proiect.
Întâlnirea a fost un prilej de reflecţie pentru elevii de clasa a VIII-a, viitorii absolvenţi, asupra opţiunile pe care le vor face în momentul admiterii la liceu. Cea de-a treia activitate, „Prietenia, o comoară de preţ”, coordonată de profesoara Lenuţa Ştefan şi desfăşurată ȋn parteneriat cu Şcoala Gimnazială „Ion Ghica” din Tortoman, în cadrul Proiectului educaţional „Punţile prieteniei”, a fost valorificată din plin în scopul cunoaşterii şi intercunoaşterii elevilor din instituţiile partenere, al stabilirii de noi prietenii şi al aprecierii şanselor reale pe care fiecare mediu şcolar şi social le oferă. Lecţia de dirigenţie susţinută de profesoara Laura Munteanu cu elevii clasei a VII-a A - „Copilul, şansa omenirii” - a urmărit atât conştientizarea elevilor în legătură cu oportunităţile deosebite pe care le au pentru a se dezvolta armonios şi pentru a se forma ca oameni, cât şi responsabilizarea lor în sensul valorificării corespunzătoare a şanselor pe care societatea le oferă.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii