Elevii din Dobromir, a patra comună din România ca grad de sărăcie, așteaptă o masă caldă... guvernamentală
Elevii din Dobromir, a patra comună din România ca grad de sărăcie, așteaptă o masă caldă... guvernamentală
13 Mar, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
3444
Marime text
De doi ani se vorbește despre un program-pilot al Guvernului României prin care se dorește acordarea unui suport alimentar pentru preșcolari și elevi, constând în altceva decât cornul și laptele, pe care le vedem aruncate prin clase sau „răftuite“ de femeile de serviciu din școli.
După interminabile discuții și lungi liste de meniuri, iată că au apărut, zilele trecute, Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 92/2017 privind aprobarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 50 de unități de învățământ preuniversitar de stat.
Cu toate că, pe lista inițială, pentru județul Constanța erau prevăzute două unități de învățământ, respectiv Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu“ și Liceul Tehnologic „Radu Prișcu“ din Dobromir, ieri am aflat de la reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Constanța că în varianta finală a proiectului ar fi rămas doar unitatea de la Dobromir.
Așadar, undeva la marginea județului, într-o localitate aflată într-un top național pe locul patru din cauza sărăciei, guvernanții chiar cred că cineva se va avânta într-o licitație în urma căreia să asigure hrană caldă pentru cei 711 elevi, cu tot cu școala din Văleni.
Doar cine nu a fost acolo poate „visa“ frumos, fapt întărit și de afirmațiile primarului comunei Dobromir, Iusein Visel, care ieri ne declara că s-au început demersurile pentru organizarea licitației și prinderea ei în SEAP. „Și anul trecut am mai fost prinși în acest program, dar am trimis banii înapoi pentru că nu s-a înscris nimeni la licitație. Noi respectăm procedurile și facem ce ni se cere“.
L-am întrebat pe primar dacă există posibilitatea demarării acestui program și răspunsul a fost: „Ne-am gândit că, dacă va fi să fie, să amenajăm un spațiu special la creșa ridicată cu fonduri europene de lângă cișmea. Dar nu cred că va participa cineva, pentru că, v-am mai spus, am depus și acum doi ani, și acum trei ani și nu a participat nimeni. Din punctul meu de vedere, era bine să fie cineva de la Constanța care să le aducă în casolete mâncarea. Aici, la Dobromir, chiar nu avem unde să le pregătim mâncarea!“
Firesc, am vrut să aflăm dacă primarul a fost întrebat de cineva dacă poate duce la îndeplinire un asemenea program, iar replica a fost categorică: NU! „Cel mai probabil, am fost incluși în acest proiect după gradul de sărăcie. Suntem a patra comună din România ca grad de sărăcie, conform unui studiu realizat între anii 2008-2012“, a conchis primarul.
Cu toate că în proiect se specifică faptul că cele 50 de școli din program au fost selectate astfel încât fiecare județ să aibă cel puțin o unitate de învățământ inclusă în proiect și, totodată, să fie reprezentative din punctul de vedere al problemei semnalate - medii geografice izolate sau greu accesibile, medii sociale defavorizate, medii economice cu grad ridicat de pauperitate, totuși, la Constanța nu s-a ținut cont de infrastructura necesară servirii mesei în școală - dacă există sau nu cantină, dacă există sau nu sală pentru prepararea sau pentru servirea mesei, dacă există sau nu spațiu pentru depozitare.
Ca să nu mai spunem că fiecare masă trebuie să se încadreze în limita a 7 lei per elev, iar dacă veți avea curiozitatea să consultați principiile de pregătire... vă bufnește râsul instantaneu: „Uleiul necesar preparării se utilizează o singură dată, fiind un ulei de calitate superioară“ ori „Ceapa pregătită în prima fază a etapei de gătire nu se prăjește, ci se înăbușă cu apă“ sau „Mâncarea livrată trebuie gătită în dimineața zilei în care se servește...“ și „Se recomandă îmbogățirea rației în vitamine și săruri minerale prin folosire de salate din crudități și adăugare de legume, frunze în supe și ciorbe“ ș.a.m.d.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii