Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:44 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elevii Liceului „N. Titulescu” din Medgidia reciclează, sperând să salveze mediul în care trăiesc

ro

11 Jan, 2020 00:00 2741 Marime text

Aflat la a X-a ediţie, Concursul Naţional EcOprovocarea presupune desfăşurarea de activităţi de protejare a mediului, precum: reciclare (colectarea diferenţiată a deşeurilor reciclabile şi trimiterea lor către centre de reciclare specializate); plantarea de puieţi (organizarea unor activităţi de plantare sau participarea la activităţi de împădurire organizate de alte entităţi  ONG-uri sau Ocoale Silvice judeţene, în cadrul cărora, cu ajutorul voluntarilor – colegi, rude, prieteni – se plantează puieţi forestieri pentru împădurirea unei zone); igienizare (curăţarea deşeurilor depozitate necorespunzător în areale naturale şi depozitarea acestora în spaţii special amenajate sau predate către colectorii specializaţi/ firme de salubritate); târguri de economie circulară (colectare de obiecte folosite, dar funcţionale, într-un cadru organizat şi donarea lor către entităţi juridice (grădiniţe, şcoli, spitale, orfelinate etc.), în scopul refolosirii acestor obiecte, dar şi grădini multifuncţionale.
 
Liceul Tehnologic „Nicolae Titulescu” Medgidia participă pentru a treia oară, situându-se în anul şcolar 2019-2020, în primele două luni - octombrie şi noiembrie - pe locul IV.
 
EcOprovocarea este un concurs naţional educaţional extraşcolar care încurajează tinerii să preia iniţiativa şi să participe la colectarea selectivă a deşeurilor în funcţie de gradul de toxicitate al acestora.
 
Elevii Liceului Tehnologic „Nicolae Titulescu” Medgidia participă la Concursul Naţional EcOprovocarea alături de elevi din întreaga ţară.
 
„În cadrul acestui concurs, colectăm selectiv deşeurile şi le predăm unui centru specializat, datorită respectului pentru mediul înconjurător şi pentru a oferi un mediu curat şi sănătos generaţiilor viitoare. În acest sens am aplicat jocul «Deşeurometrul», clasând deşeurile de la cel mai toxic la cel mai puţin toxic”, a declarat prof. Jenica Sava.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii