Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:32 19 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Evaluarea Națională 2021 Etapa specială. Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la proba de limba și literatura română (documente)

ro

05 Jul, 2021 16:30 3629 Marime text
  • La Constanța au susținut astăzi proba la Limba și Literatura Română doi candidați, de la Corbu și de la Mereni.

Elevii care au participat la etapa specială a Evaluării naţionale au avut de rezolvat, luni, la primul subiect la proba la Limba şi literatura română, mai multe cerințe pe baza textelor „Spiru Călin“ de Ioan Slavici şi "Călătorie în jurul casei mele" de Adina Nanu.

Astfel, la primul subiect candidaţii au avut de prezentat, în cel puţin 30 de cuvinte, o legătură care se poate stabili, la nivelul conţinutului, între fragmentul din "Spiru Călin" de Ioan Slavici şi fragmentul extras din "Călătorie în jurul casei mele" de Adina Nanu.

În plus, eleviilor li s-a cerut să asocieze fragmentul din "Spiru Călin" de Ioan Slavici cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară. De asemenea, absolvenții de clasa a VIII-a au avut de prezentat în 50 - 100 de cuvinte, o asemănare şi o deosebire de conţinut dintre cele două opere. 

Candidaţii au avut de motivat în 50-90 de cuvinte, valorificând textul "Călătorie în jurul casei mele" de Adina Nanu, dacă este important să participe "fără teamă" la un examen.

Nu în ultimul rând, la cel de-al doilea subiect candidaţilor li s-a cerut să scrie un text narativ de cel puţin 150 de cuvinte în care să prezinte o întâmplare cu prietenii în ultima zi de şcoală care să includă o secvenţă descriptivă şi una dialogată.

Potrivit inspectorului școlar general al ISJ Constanța, Sorin Mihai la Constanța au susținut astăzi proba la Limba și Literatura Română doi candidați, de la Corbu și de la Mereni.

„Mâine vor fi cei doi și mai așteptăm unu de la Mangalia și 3 din Constanța. În total, mâine sunt 6 candidați, în 4 centre de examen“ - a mai adăugat inspectorul școlar general al ISJ Constanța. 


Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, etapa specială a Evaluării Naționale se va desfăşura în săptămâna 5-12 iulie, iar aceasta îi vizează pe absolvenţii învăţământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza examenul sau participa la examenul iniţial.

De asememea, candidaţii care au participat la una sau mai multe probe de examen desfăşurate în prima sesiune, din perioada 22-25 iunie, dar nu au putut finaliza examenul, beneficiază de recunoaşterea acestor probe.


Proba la matematică va avea loc mâine, 6 iulie, iar elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine pe 7 iulie proba la Limba maternă.

Rezultatele vor fi afişate pe 9 iulie şi tot în aceeaşi zi vor putea fi depuse contestaţiile.

În Secțiunea Document puteți consulta subiectele pe care le-au primit elevii la sesiunea specială a Evaluării Naționale, proba de Limba și Literatura Română. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii