Evaluarea Națională 2021 Un elev a fost eliminat pentru fraudă la ultima probă a examenului
Evaluarea Națională 2021: Un elev a fost eliminat pentru fraudă la ultima probă a examenului- Au fost prezenți 7.946 de candidați (94,27%) din totalul celor înscriși. 482 de candidați au absentat.
- Un singur candidat a fost eliminat din examen pentru tentativă de fraudă, lucrarea acestuia fiind notată cu 1 (unu).
- Rezultatele vor fi publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui elevilor
Proba scrisă la Limba și literatura maternă, ultima din cadrul Evaluării Naționale 2021, a fost susținută astăzi, 25 iunie, de absolvenții clasei a VIII-a care au studiat într-una din limbile minorităților naționale (maghiară, germană, italiană, croată, slovacă, sârbă, ucraineană și rromani).
Potrivit Ministerului Educației, au fost prezenți 7.946 de candidați (94,27%) din totalul celor înscriși. 482 de candidați au absentat. Un singur candidat a fost eliminat din examen pentru tentativă de fraudă, lucrarea acestuia fiind notată cu 1 (unu).
Subiectele și baremele de corectare au fost publicate la ora 15:00.
Primele rezultate vor fi afișate marți, 29 iunie, până la ora 14:00. În conformitate cu prevederile art. 5 și 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD), rezultatele vor fi publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui elevilor. La prima probă susținută, elevii au primit, pe bază de semnătură, coduri individuale care vor înlocui, pe listele de afișare, datele nominale de identificare.
Contestațiile pot fi depuse în zilele de 29 iunie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și 30 iunie (în intervalul orar 8:00 - 12:00).
Rezultatele finale vor fi anunțate în data de 4 iulie.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp