Evaluarea Naţională 2023. Elevii care aparţin minorităţilor susţin proba la Limba maternă
Evaluarea Naţională 2023. Elevii care aparţin minorităţilor susţin proba la Limba maternă
22 Jun, 2023 08:27
ZIUA de Constanta
1275
Marime text
Absolvenţii clasei a VIII-a care aparţin minorităţilor naţionale susţin joi, 22 iunie, proba la Limba maternă din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Rezultatele iniţiale vor fi afişate pe 28 iunie, până la ora 14,00, iar contestaţiile vor putea fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice pe 28 iunie în intervalul orar 16,00 - 19,00 şi pe 29 iunie în intervalul orar 8,00 - 12,00.
"Candidaţii care depun/transmit contestaţiile completează, semnează şi depun/transmit şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Documentele sunt semnate şi de părinţii/reprezentanţii legali ai candidaţilor minori", a precizat Ministerul Educaţiei.
Rezultatele finale vor fi afişate pe 4 iulie.
Evaluarea Națională la Constanța
La nivelul județului Constanța sunt înscriși 6105 de candidați, 94 de condiții speciale aprobate de Comisia Județeană și un număr de 119 centre de examen.
Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care vor fi distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută., a transmis ISJ Constanța.
Probele sunt monitorizate audio-video.
Este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare, care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi a telefoanelor mobile şi a instrumentelor electronice de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare. De asemenea, se interzice candidaţilor să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea, ei având obligaţia de a lăsa obiectele în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învăţământ/centrul de examen.
Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi o linie TELVERDE - 0800801100 - pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi privind desfăşurarea Evaluării Naţionale. Numărul este disponibil pe durata probelor scrise,19 - 22 iunie, între orele 8,00 şi 16,00.
Rezultatele vor fi comunicate anonimizat, prin coduri individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor, atât în centrele de examen, cât şi pe internet, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale. Codurile individuale au fost distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută.
Citește și:
Evaluarea Națională Sesiunea 2023Absolvenții de clasa a VIII-a susțin a doua probă scrisă din cadrul examenului, cea la matematică
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii