Evaluarea Națională 2023 Rata de prezență la a doua probă scrisă a examenului a fost 95,4%
Evaluarea Națională 2023: Rata de prezență la a doua probă scrisă a examenului a fost 95,4%Potrivit Ministerului Educației, 7.411 absolvenți nu s-au prezentat, iar un candidat a fost eliminat (tentativă de fraudă). Nu s-au înregistrat incidente.
„Joi, 22 iunie, este programată ultima probă scrisă (Limba și literatura maternă) prevăzută în calendarul sesiunii 2023.
Rezultatele inițiale vor fi afișate miercuri, 28 iunie, până la ora 14:00, în centrele de examen și pe pagina web dedicată.
Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 28 iunie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și 29 iunie (în intervalul orar 8:00 - 12:00)“ - a8u mai precizat reprezentanții Ministerului Educației.
Candidații care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai candidaților minori.
Rezultatele finale vor fi afișate marți, 4 iulie.
Comunicarea rezultatelor se realizează anonimizat, respectându-se prevederile GDPR în materie. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților, acestea fiiind distribuite, pe bază de semnătură de primire, la proba de limba și literatura română.
Subiectele și baremul de corectare pentru fiecare probă scrisă sunt publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15:00.
Citește și:
Evaluarea Națională 2023Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la proba scrisă de Matematică (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp