Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:37 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Evaluarea Națională 2024 Peste 160.400 de absolvenți ai clasei a VIII-a s-au înscris la examen! Mâine, prima probă

ro

24 Jun, 2024 11:20 724 Marime text
Foto: MDLPAProbele scrise din cadrul Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a (EN VIII 2024) încep marți, 25 iunie, cu testarea cunoștințelor de limba și literatura română.

Următoarea probă (matematică) va avea loc joi, 27 iunie, iar proba pentru elevii care au studiat limba și literatura maternă este programată vineri, 28 iunie.

Conform datelor transmise de inspectoratele școlare județene, peste 160.400 de absolvenți ai clasei a VIII-a au fost înscriși în vederea susținerii examenului, organizat în 3.392 de unități de învățământ/centre de examen.

Potrivit Ministerului Educației, accesul elevilor în unitățile de învățământ/centre de examen este permis în intervalul orar 8:00 - 8:30. Aceștia trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Pentru executarea schemelor și a desenelor se poate folosi și creion negru.

Probele încep la ora 9:00, când elevii vor primi broșura cu subiectele și hârtie ștampilată pentru ciorne (acolo unde este cazul, pot fi solicitate și pagini suplimentare).

Durata de rezolvare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore), calculate după completarea casetei de identificare (datele introduse de elevi vor fi verificate de asistenții din sălile de examen). Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, elevii pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană/a Municipiului București de organizare a examenului, în baza prevederilor procedurii specifice<https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Minister/2024/examene_20_24/Procedura_egalizare_sanse_exanene_nationale_2024.pdf> cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare care susțin examenele naționale în anul 2024.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare: manuale, dicționare, notițe, însemnări, cărți, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și a telefoanelor mobile și a instrumentelor electronice de calcul, de stocare de informații sau de comunicare.

Totodată, în sălile de examen este interzisă introducerea următoarelor obiecte: ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea (elevii au obligația de a lăsa aceste obiecte personale în sala de depozitare stabilită de comisia din unitatea de învățământ/centrul de examen). Cei care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop nu vor fi acceptați în examen. Probele sunt monitorizate audio-video.


Primele rezultate vor fi afișate în data de 3 iulie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 3 iulie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și 4 iulie (în intervalul orar 8:00 - 12:00).

Elevii care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor minori.

Rezultatele finale vor fi afișate marți, 9 iulie.

Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat prin coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale. Codurile individuale vor fi distribuite elevilor pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută.


Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, este media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele din cadrul Evaluării Naționale.

Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități privind desfășurarea Evaluării Naționale. Numărul va fi disponibil pe durata probelor scrise.

„Menționăm că activitățile din cadrul evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a se realizează prin intermediul platformei dedicate evaluării digitalizate.

Subiectele și baremul de corectare vor fi disponibile pe site-ul subiecte.edu.ro<http://subiecte.edu.ro/2024/evaluarenationala/Subiecte_si_bareme/>, în fiecare zi cu probă scrisă, începând cu ora 15:00“ - au mai precizat reprezentanții Ministerului Educației.

Citește și. 

Emoții pentru absolvenții claselor a VIII-a! Mâine susțin prima probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale 2024
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii