Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:57 02 04 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Evaluarea Națională 2025 Rezultatele simulării au fost publicate. Ce arată statisticile?

ro

31 Mar, 2025 14:47 482 Marime text

 
  • Potrivit calendarului de organizare și desfășurare a simulării Evaluării Naționale a absolvenților de clasa a VIII-a (EN VIII) din acest an școlar, astăzi, 31 martie, este programată comunicarea rezultatelor (în mod individual, fiecărui elev).
     
Potrivit calendarului de organizare și desfășurare a simulării Evaluării Naționale a absolvenților de clasa a VIII-a (EN VIII) din acest an școlar, astăzi, 31 martie, este programată comunicarea rezultatelor (în mod individual, fiecărui elev), transmite un comunicat din partea Ministerului Educației.

Rezultatele obținute de elevii claselor a VIII-a care au participat la simularea probelor scrise din cadrul EN VIII 2025 au fost centralizate de către Ministerul Educației și Cercetării și sunt disponibile mai jos, în sinteză. 

A. Informații privind organizarea evaluării digitalizate

Au fost implicați în procesul de evaluare 13.785 de profesori evaluatori, după cum urmează:
  • Limba română: 6.913;
  • Matematică: 6.367;
  • Limba maternă: 505.

La nivelul celor 3.581 de centre în care s-a desfășurat simularea, peste 12.000 de profesori asistenți au asigurat scanarea și încărcarea lucrărilor pe platforma informatică. Platforma a funcționat în parametri optimi pe întreaga durată a simulării. 

B. Informații privind rezultatele înregistrate

Potrivit rapoartelor statistice furnizate de platforma informatică, se înregistrează următoarea situație pe probe și tranșe de note:


I. Limba și literatura română 
  • Număr lucrări evaluate: 161.883
  • Număr lucrări cu note mai mari sau egale cu 5: 103.629
  • Procentul notelor mai mari sau egale cu 5: 64,01%.

II. Matematică: 
  • Număr lucrări evaluate: 161.004
  • Număr lucrări cu note mai mari sau egale cu 5: 115.879
  • Procentul notelor mai mari sau egale cu 5: 71,97%.

III. Limba și literatura maternă 
  • Număr lucrări evaluate: 9.607
  • Număr lucrări cu note mai mari sau egale cu 5: 8.566
  • Procentul notelor mai mari sau egale cu 5: 89,16%.

C. Acuratețea evaluării

Evaluarea lucrărilor s-a derulat în condiții similare cu cele de examen, digitalizat. În acest context, lucrările au fost distribuite aleatoriu evaluatorilor din toată țara.

Conform metodologiei de organizare și desfășurare a examenelor naționale, la o diferență mai mare de un punct între notele acordate de cei doi evaluatori, lucrările sunt recorectate de alți doi evaluatori, nota finală fiind obținută ca medie aritmetică a celor două note cu valori centrale, după eliminarea notelor extreme (cea mai mare și cea mai mică).


Din acest punct de vedere, față de sesiunea similară a anului trecut, se remarcă o creștere semnificativă a acurateței evaluării:
  • 8,81% lucrări reevaluate la limba și literatura română anul acesta, față de 11,39% în 2024;
  • 0,1% lucrări reevaluate la matematică anul acesta, față de 0,25% în 2024
  • 4,8% lucrări reevaluate la limba și literatura maternă anul acesta, față de 8% în 2024.

D. Comunicarea rezultatelor

Rezultatele probelor scrise ale simulării EN VIII se comunică individual, nu prin afișare.

Rezultatele au fost transmise către Inspectoratele Școlare Județene/al Municipiului București și sunt în curs de a fi transmise de la nivelul inspectoratelor școlare către fiecare unitate de învățământ atât sub forma cataloagelor cu notele finale, cât și sub forma borderourilor asociate fiecărei evaluări.

Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare.

E. Precizări importante

Lucrările scrise ale elevilor care au susținut simularea evaluării naționale se află în unitățile de învățământ în care elevii au susținut probele scrise.

Profesorii care predau disciplinele la care s-au susținut probele simulării (limba română, matematică, respectiv limba maternă) au acces la lucrările elevilor din clasele la care predau, precum și la borderourile de evaluare corespunzătoare, pentru a le discuta cu aceștia.

În contextul utilizării platformei de evaluare digitalizată, Ministerul Educației dispune de date relevante pentru o imagine de ansamblu asupra gradului de reușită la fiecare dintre itemii administrați. În acest sens, atașăm o analiză cantitativă din care rezultă gradul de reușită pe fiecare item, la nivel național, pentru limba și literatura română și matematică, precum și subiectele și baremele probelor scrise la aceste simulări (disponibile și pe subiecte.edu.ro).

Astfel de analize vor fi realizate atât la nivel de unitate de învățământ, cât și la nivelul inspectoratelor școlare.

Dat fiind faptul că obiectivele urmărite prin organizarea simulărilor sunt familiarizarea elevilor cu rigorile unei examen real și optimizarea rezultatelor elevilor, unitățile de învățământ vor folosi aceste analize ca fundament pentru adoptarea măsurilor adecvate în acest sens.

Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare va efectua o analiză detaliată a răspunsurilor elevilor la fiecare item pentru a identifica gradul de dezvoltare a competențelor acestora, la nivel național. Analiza va fi însoțită de recomandări de activități remediale.



Citește și:
ISJ Constanța: Etapa județeană a concursului „Comorile Condeiului”, competiție de talent literar
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii