Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:00 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Faza națională a concursului „Educație pentru sănătate”, organizată de Colegiul Național de Arte „Regina Maria”

ro

10 Jun, 2018 08:14 3192 Marime text
 Colegiul Național de Arte ”Regina Maria” Constanța, în parteneriat cu  Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Direcția de Sănătate Publică Județeană Constanța a organizat faza națională a concursului Educație pentru sănătate” sâmbătă, 9 iunie 2018, între orele   10.00-18.00.
 
Aflat la a VIII-a ediție, evenimentul este inclus în Calendarul Activităților Educative Naționale - MEN 2018 și cuprinde patru secțiuni: clasa pregătitoare și clasa I – secțiunea colaj la care au participat 17 de elevi; secțiunea fotografie - clasele II – VI: 74 de lucrări; secțiunea afiș: clasele VII – VIII: 108 de elevi, clasele IX – XI: 106 de elevi; însumând  305  de lucrări, alături de secțiunea științifică la care participă pentru clasele VII – VIII: 63 de elevi şi IX – XI: 66 de elevi din Botoșani, Iași, Suceava, Vaslui,  Caraș – Severin, Galați, Buzău,  Harghita, Bistrița, Tulcea, Neamţ, Gorj, Brăila, Ialomița, Prahova, Maramureș, Constanța și din municipiul București. Subiectele pentru proba științifică (clasele VII – XI), atât rezolvarea de itemi, cât și proba de creație, au fost propuse, ca în fiecare an, de partenerii de la DSPJ Constanța, iar pentru realizarea colajelor, a fotografiilor și a afișelor elevii au pus în evidență tema de anul acesta:  Sănătate pentru toți!
 
În debutul fazei naţionale, doctor Loti Popescu, Master European Promovarea Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănatate, coordonator al Biroului de Programe de Promovare a Sănătăţii şi Educaţiei pentru Sănătate din DSPJ Constanţa,  a declarat:

Concursul ,,Educație pentru sănătate” se bucură de o largă participare din 18 județe, 305 de lucrări la cele patru secțiuni și 129 de concurenți la secțiunea științifică. Subiectul de creație – Sunt un adolescent sănătos ! – îi provoacă pe participanți să conceapă eseul cu toată complexitatea cunoștințelor legate de sănătate, dar și să personalizeze această etapă din viața lor – etapă plină de transformari. Ne bucurăm că am ajuns la ediția a VIII –a și doresc să mulțumesc Inspectoratului Școlar Județean Constanța și echipei de cadre didactice cu care colaborez în fiecare an de la Colegiul Național Regina Maria, Constanța. Este esențial ca toate cadrele didactice să înțeleagă și să aplice în activitatea de zi cu zi aspecte ale educației pentru sănătate. De asemenea, faptul că elevii participă la un asemenea concurs, ar trebui să fie doar punctul de plecare pentru o viață sănătoasă, pentru ei și familiile lor. Educația pentru sănătate trebuie să devină parte a educației pentru viață. Introducerea Educației pentru sănătate în curriculum național devine o datorie pentru factorii de decizie, pentru a avea generații sănătoase“. 

Proiectul, derulat în spiritul respectării dreptului fiecărui copil la un nivel de viață suficient pentru a permite dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială, are ca suport Programul Național Educație pentru Sănătate în Școala Românească, realizat prin acordul dintre Ministerul Educației Naţionale și Ministerul Sănătății.
 
 Festivitatea de premiere a avut loc sâmbătă, 9 iunie, la sala „Sergiu Celibidache” a Colegiului Național de Arte „Regina Maria”, deschisă de inspector școlar prof. Adriana Simona Popescu.

„Apreciaz această activitate, deoarece este dedicată sănătății, elevii fiind încurajați prin acest eveniment să conștientizeze importanța darului de mare preț - sănătatea. Revin cu mare plăcere în fiecare an pentru profesionalismul, transparența și corectitudinea organizării și desfășurării evenimentului. Apreciez strategia de elaborare a subiectelor la secțiunea științifică ce  respectă standardele de pregătire pe nivele de vârstă“, a declarat Greșanu Camelia, profesor coordonator al participanților din județul Neamț. 

Premierea a fost precedată de un spectacol festiv, la care au fost invitați directorii școlilor participante, spectacol oferit de elevii premianţi şi profesorii Colegiului Național de Arte ”Regina Maria” Constanța, eveniment devenit deja tradiţie în cadrul acestui concurs.  Premiile, în cărți, afișele, pliantele au fost oferite de Inspectoratul Școlar Județean Constanța, prin Inspector Şcolar prof. Adriana Simona Popescu,  Direcția de Sănătate Publică Județeană Constanța, prin doctor Loti Popescu, Master European Promovarea Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănatate, coordonator al Biroului de Programe de Promovare a Sănătăţii şi Educaţiei pentru Sănătate din DSPJ Constanţa, editura Didactica Publishing House, Grădinița Green Land, Școala Gimnazială nr. 30 Gheorghe Țițeica și Liceul Teoretic Ovidius.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii