Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:56 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iată ce școală constănțeană a fost desființată!

ro

23 Jan, 2018 00:00 9177 Marime text
În ședința de ieri a Comisiei nr. 4 pentru activități științifice, învățământ, sănătate, cultură, sport, culte și protecție socială a Consiliului Local Constanța s-a votat fuziunea Colegiului Tehnic „Vasile Pârvan“ cu Liceul Tehnologic „Miron Costin“, ca urmare a solicitării înaintate de către directorul de la „Pârvan“, prof. Mihaela Mihai, care a avut ca principal motiv specializările comune ale celor două licee.
 
Așadar, din anul școlar 2018-2019 acest colegiu tehnic nu va mai exista. Tot de anul viitor va fi desființată și o școală constănțeană. Colegiul Național „Mihai Eminescu“ a solicitat Consiliului Local Constanța reorganizarea prin operațiunea de lichidare/dizolvare a Școlii nr. 2.
Imobilul în care își desfășoară activitatea Școala nr. 2 a aparținut fostei Școli Grecești din Constanța și în prezent este revendicat în instanță de Comunitatea Elenă „Elpis“ Constanța.
 
Spațiul în care se desfășoară procesul instructiv-educativ din cadrul Școlii nr. 2 se află în imposibilitatea de a primi avizele sanitare necesare funcționării pentru anul școlar 2018-2019, întrucât imobilul se află într-o stare avansată de deteriorare. În ultimii doi ani, la Școala nr. 2, structură a Colegiului „Eminescu“, efectivele de elevi s-au situat cu mult sub nivelul de școlarizare.
 
În prezent, există o singură clasă de a IV-a, cu un efectiv de 13 elevi, o clasă de a VI-a, cu 12 elevi, o clasă de a VII-a, cu 12 elevi, și o clasă de a VIII-a, cu 11 elevi.
 
Conducerea Colegiului „Eminescu“ a făcut toate diligențele necesare, inclusiv la Inspectoratul Școlar Județean Constanța, pentru ca elevii de la Școala nr. 2 să poată fi repartizați în anul școlar viitor la alte unități de învățământ, ținând cont și de solicitările părinților, exprimate în scris. „Menționăm că personalul titular va avea încadrarea asigurată prin proiectul planului de încadrare, restul personalului beneficiind, după caz, de prevederile metodologiei“, se mai arată în adresa trimisă de conducerea Colegiului „Eminescu“ în atenția Consiliului Local Constanța.
 
Cât despre opțiunile părinților, din anul școlar 2018-2019 elevii de la Școala nr. 2 vor merge la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“, Școala Gimnazială nr. 28 „Dan Barbilian“, Școala Gimnazială nr. 11 „Constantin Anghelescu“, Școala „Marin Ionescu“ sau Școala Gimnazială nr. 24 „Ion Jalea“.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii