Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:14 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Încep înscrierile pentru Evaluarea naţională. Când se va desfășura prima probă

ro

07 Jun, 2021 07:49 1367 Marime text

  • Foarte important, dat fiind contextul epidemiologic actual, în cazul în care un elev nu se poate prezenta la probă pentru că se află în carantină ori în izolare, sau dacă prezintă o temperatură mai mare decât cea admisă la intrarea în examen, acesta poate susține probele la care a lipsit în cadrul etapei speciale.
  • Prima probă din cadrul EN se va desfășura la data de 22 iunie 2021 și este vorba despre proba scrisă la Limba și literatura română.
 Luni, 7 iunie 2021, începe perioada înscrierilor pentru Evaluarea națională, examen esențial privind admiterea, ulterioară, la liceu.

Foarte important, dat fiind contextul epidemiologic actual, în cazul în care un elev nu se poate prezenta la probă pentru că se află în carantină ori în izolare, sau dacă prezintă o temperatură mai mare decât cea admisă la intrarea în examen, acesta poate susține probele la care a lipsit în cadrul etapei speciale.

Reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării au precizat că înscrierile elevilor la Evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2020 – 2021 încep luni, 7 iunie 2021, și se vor încheia vineri, 11 iunie 2021.

Prima probă din cadrul EN se va desfășura la data de 22 iunie 2021 și este vorba despre proba scrisă la Limba și literatura română.

Ulterior, pe 24 iunie 2021, va avea loc proba scrisă la disciplina Matematică, iar pe 25 iunie 2021 va fi susținută proba scrisă la Limba și literatura maternă – ultima probă în cadrul evaluării.

Rezultalele înaintea contestațiilor vor fi afișate pe data de 29 iunie 2021, până la ora 14.00, iar contestațiile vor putea fi depuse în data de 29 iunie 2021, între orele 16.00 – 19.00 și, respectiv, 30 iunie 2021, între orele 08.00 – 12.00.

Perioada 30 iunie – 4 iulie este rezervată soluționării contestațiilor, urmând ca rezultatele finale să se afișeze în data de 4 iulie 2021.


Foarte important, potrivit reprezentanților MEC, „absolvenții învățământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare / carantină / au prezentat valori ale temperaturii peste limitele admise în ziua desfășurării probelor sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza / participa la probele evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a pot susține probele examenului în etapa specială“.

Totodată, acestor elevi li se vor recunoaște probele la care au putut lua parte.

Citește și: Încep înscrierile pentru Evaluarea națională, la clasa a VIII-a! Ce se întâmplă dacă elevii nu pot participa la probe din cauza carantinei
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii