Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:47 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Inspectoratul Școlar Județean Constanța organizează cursuri de limbă română pentru refugiați

ro

28 Nov, 2023 11:31 1071 Marime text

Începând cu această săptămână, peste 420 de copii ucraineni, dar și de alte naționalități vor participa la cursuri de inițiere în limba română, organizate de Inspectoratul Școlar Județean Constanța, conform Ordinului ministrului educației Nr. 6.127/24.10.2022 pentru aprobarea Metodologiei privind şcolarizarea şi organizarea şi desfăşurarea cursului de iniţiere în limba română şi a Procedurii privind elaborarea, aprobarea şi distribuirea programelor şi manualelor cursului de iniţiere în limba română pentru minorii care au dobândit o formă de protecţie internaţională sau un drept de şedere în România, precum şi pentru minorii cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene.

Cursurile sunt gratuite și vor avea loc în 6 unități de învățământ din județ: Școala Gimnazială Nr. 6 ”Nicolae Titulescu” Constanța, Școala Gimnazială Nr. 29 ”Mihai Viteazul” Constanța, Școala Gimnazială Nr. 10 ”Mihail Koiciu” Constanța, Școala Gimnazială Nr. 40 “Aurel Vlaicu” Constanța, Școala Gimnazială ”George Enescu” Năvodari și Școala Gimnazială Nr.1 Eforie Nord, transmite un comunicat din partea Inspectoratului Școlar Județean Constanța.

Profesorii care facilitează învățarea limbii române au urmat cursuri de specialitate în anul școlar precedent și majoritatea au participat deja la activități similare în cadrul proiectului ”Școala de vară pentru integrare” care s-a desfășurat în perioada 17 iulie – 11 august 2023 la Școala Gimnazială Nr. 6 ”Nicolae Titulescu” din Constanța.

Orarul celor 6 activități săptămânale a fost stabilit de către fiecare îndrumător de curs, în acord cu părinții sau tutorii legali ai copiilor, astfel încât participarea fizică și hibrid să fie posibilă și pentru cei ce au statut de audienți în școlile românești, dar și pentru cei care urmează cursuri online în țara de origine, a mai punctat sursa citată. 

Cele 17 grupe sunt organizate pe niveluri de școlaritate- primar și gimnazial. În cadrul primei activități, copiii vor fi evaluați în vederea stabilirii nivelului inițial de cunoaștere a limbii române, astfel încât demersul didactic să fie cât mai personalizat.

Au fost înregistrate peste 490 de cereri pentru organizarea cursurilor de limbă română, atât de la organizații nonguvernamentale, cât și de la persoane fizice, majoritatea provenind din rândul refugiaților din zona de conflict din Ucraina. Studiul limbii române reprezintă primul pas concret spre integrare, ceea ce demonstrează că toate măsurile de până acum, precum și sprijinul permanent pe care l-au primit din partea societății noastre i-a determinat pe cetățenii refugiați să considere că România poate deveni a doua lor patrie. Vom face tot posibilul să îi sprijinim în continuare, indiferent dacă vor decide să devină elevi sau vor rămâne doar audienți în unitățile de învățământ constănțene, a declarat Sorin Mihai, inspector școlar general.


Cursul va beneficia de sprijinul organizațiilor nonguvernamentale pentru asigurarea biroticii, a manualelor și a materialelor didactice pentru profesori și copii, a echipamentelor și instrumentelor necesare asigurării unui învățământ de calitate, ancorat în viitor (digitalizare), precum și a materialelor de igienă personală și de igienizare a spațiilor, aspect care reprezintă o confirmare a funcționării optime a parteneriatului public-privat.

Toate materialele, echipamentele sunt utilizate atât în orele de inițiere în limbă română, dar și în celelalte activități derulate în unitățile de învățământ-gazdă, astfel încât de ele vor beneficia și copiii români.

La finalul cursului de iniţiere în limba română, cursanţii vor participa la o sesiune de evaluare a competenţelor lingvistice la Colegiul Național Pedagogic ”Constantin Brătescu” Constanța, în urma căreia li se va elibera un certificat de competenţă lingvistică. Formatul certificatului va fi stabilit prin ordin al Ministerului Educației, conform modelului oferit de Institutul Limbii Române din București.


Citește și:

Tulcea. Zeci de școli închise din cauza lipsei energiei electrice
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii