Interviu cu dr. Bogdan Rațiu, profesor MERITO, prezent la Constanța „Învățământul nu ține doar de minister, ci și de omul din clasă” (galerie foto)

Bogdan Rațiu (32 ani) a absolvit studiile de licență ale Facultății de Litere (specializarea Română-franceză) a Universității „Petru Maior” din Târgu Mureș, apoi masteratul și doctoratul în cadrul aceleiași facultăți și este profesor de Limba și Literatura Română la Liceul Teoretic „Вolyai Farkas” din Târgu-Mureș. Și-a terminat doctoratul la 27 de ani și face parte dintre profesorii MERITO 2019, proiect care recunoaște excelența în educație și de aprecierea căruia s-au bucurat și profesorii constănțeni Anca Evelina Cîrligeanu (Colegiul Național „Мircea cel Bătrân”) și Steluța Ioana Manea (Liceul Teoretic „Еmil Racoviță” din Techirghiol).


Pe prof. dr. Bogdan Rațiu l-am cunoscut cu prilejul unui curs („Resurse didactice în domeniul lecturii”) susținut la Constanța, la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, la inițiativa comună a Casei Corpului Didactic și a inspectorilor școlari de limba română prof. Cristina Maria Ivan și prof. Ana Maria Panțu.


Timp de două zile, 42 de cadre didactice din Constanța au avut ocazia de a împărtăși cu acest tânăr profesor experiențe la catedră dintre cele mai interesante. „Este pentru prima dată când susțin acest curs pe care îl aveam scris mai demult. Nu mă așteptam ca, timp de două zile, să am parte de un auditoriu excepțional cum au fost colegele de la Constanța”, ne-a mărturisit în debutul interviului care urmează.


Ca dovadă a succesului de care s-a bucurat cursul său, una dintre profesoarele de limba și literatura română participante a transmis următorul mesaj: „Deși s-au scurs ore bune de la încheierea cursului dlui Bogdan Rațiu, emoțiile nu s-au stins. Încă trăiesc bucuria de a fi întâlnit un Căutător, pornit să schimbe în lumină tot ceea ce poate schimba. Are misiunea, pentru care jertfește sute de ore de studiu, și viziunea, pe care le-o împărtășește celor care vor să o primească. Știu că fiecare dintre noi, trăitoarele de experiențe profesionale inedite din cadrul cursului, a plecat schimbată, pentru mai binele elevilor săi și mai binele său profesional și personal. Am primit o perspectivă teoretică proaspătă, rațională, soluții aplicabile imediat în orele de limba și literatura română, demersuri didactice experimentate deja la clasă, feedback obiectiv pentru aplicațiile noastre. Deloc neglijabile au fost «bonusurile»: încurajările, glumele bune și zâmbetele, cheful de joacă și acceptarea necondiționată. Timp petrecut cu folos, așezat și roditor. Ardelenește. Lângă un Om charismatic. Perspectiva reîntâlnirii este rădăcină pentru o nouă bucurie. Până atunci... am plecat la școală, cu toții, ca să dăm darul mai departe”.


Un model de profesor cum toți elevii și-ar dori



Ce îl face special pe prof. Bogdan Rațiu... în ciuda vârstei? Când a început să predea la „Вolyai Farkas”, în urmă cu 10 ani, și-a gândit o metodă proprie de predare, mai ales pentru că avea de-a face cu adolescenți care nu stăpâneau bine limba română. A simțit că resursele și materialele didactice nu l-au ajutat, așa că profesorul a încercat să ia totul de la zero, singur. Acum pe copii îi vede că vin cu plăcere la orele lui, datorită firescului pe care dascălul l-a arătat la clasă.


- Succesul dvs. trebuie multiplicat. Cum se poate transforma învățământul românesc într-unul eficient și... atractiv?


- E nevoie de expertiză, ca rezultat al cercetării. Se va întâmpla în momentul în care vom aplica ceea ce se petrece și în străinătate. Adică înainte de orice schimbare, inovare, transformare de curriculum sau a școlii, se vor face niște cercetări clare. Nu doar ceea ce se întâmplă în străinătate, ci cum se pot aplica în România.



Din păcate, transformările de la noi se produc fără expertiză, ne bazăm pe experiența profesorilor și nu pe cercetările din domeniu, ceea ce nu ne duce mai departe. Studiile produc vizionarismul, viziunea. După ce am avea niște cercetări clare despre cum învață mintea copilului nostru, cum e mintea celor din mediul rural sau din mediile defavorizate și cum sunt mințile celor din urban, din colegii, din liceele teoretice, după ce vom avea o expertiză foarte clară, după ce vom avea oameni de curriculum, care să propună, să exerseze, să aducă remedieri, abia după aceea să se ia decizii. Consultarea ori dezbaterea publică nu sunt suficiente.


Până nu se va da voie cercetării să inoveze pe specificul educației românești, nu cred într-o transformare reală și substanțială.
Avem modelul Suediei, avem modelul Portugaliei, care în doi-trei ani au reușit. Nu este vorba despre o inovație pe care să nu o poți controla. E vorba de o inovație pentru început la primar și gimnaziu. Mai apoi pentru liceu. Deci nu o faci pe termen foarte lung, dar alegi niște grupuri de lucru. Iei un număr de 2.000 de elevi, pe care încerci să faci cercetarea.


Suntem prea încorsetați să transformăm cu ceea ce știm, nu cu ceea ce aflăm din studii. Suntem mult prea încorsetați în experiența noastră. Experiența la clasă doar mă ajută să certific cumva dacă pot aplica sau nu. Cumva mediază, mă ajută să știu să pun în aplicare mai repede ceea ce aflu din studii.


Ba se vorbește de mentalitate, alții dau în specializarea profesorilor, dar toate astea trebuie să intre cumva într-un malaxor, într-un vortex și prin suprapunerea lor dobândesc profunzime și transformă profesorul. Iar la nivel de mentalitate trebuie văzut cine este relevant, cum o aplicăm, pentru că avem și tendința de a lua doar ceea ce ne interesează, ceea ce ne este ușor de aplicat în acest moment. E nevoie de consecvență și coerență. Dacă sunt consecvent cu niște principii didactice și le fac zi de zi, an de an, și am o coerență și o logică pentru copil, nu pentru mine. E necesară o învățare vizibilă. Să ne punem în ochii copiilor. Să vedem cu ochii lor ce pot face, ce nu pot face. Nu cu ochii copiilor și cu neputințele noastre. Cu mintea lor de 2019.


De aceea am lucrat cu colegele de la Constanța pe psihologia nativilor digitali, pe modul în care ei gândesc, mai ales cei născuți după 2010, care sunt întrebările care-i macină pe ei. Și să vedem că până la urmă literatura le răspunde acelor întrebări. Important este ca noi să nu mai mergem spre analiză, ci spre înțelegerea textului, dar înțelegere adevărată, și interpretare. Iar interpretarea presupune să fii reflexiv, profund, și să dai un sens cu ajutorul textului.


- Ce așteptări credeți că au milenialii din bănci de la profesori?


- Ei sunt măcinați de întrebarea «Cine sunt eu?». Chiar dacă nu pare, în tot teribilismul lor. Iar nevoia lor socială ridică întrebarea „La ce-mi folosește ceea ce învăț eu?”. Dar în profunzimea lor se întreabă continuu „Cine sunt eu?”, iar aceasta le dinamizează toată ființă. Pentru că e o epocă a narcisicului, a acelor poze continue puse pe internet. După aceea cădem în ideea aceasta: copilul meu să meargă la o școală de elită. Deseori acolo notele sunt și nu sunt pe merit. Și atunci hrănim o zonă narcisică, în fața căreia el nu prea poate să facă față dacă nu intervenim noi, profesorii, cu adevărat, în timpul orelor răspunzând continuu la întrebarea «Ce este ființa?». Eu mă duc pe adevăratul sens al literaturii. Pentru că literatura asta face. Te ajută pe tine, ca om, să te descoperi. Literatura nu înseamnă doar figuri de stil, doar imagini artistice, ci îmi dă niște sensuri despre mine. Cum îmi schimb eu concepția despre lume cu ajutorul literaturii a fost tema centrală a celei de-a doua zile de discuții cu colegele de la Constanța.


- Dar cum îi mai determinăm să se întoarcă la literatură?


- Când facem literatură funcțională - îi învățăm să citească pentru nevoile lor sociale și când facem lectură care să dea sens și profunzime vieții lor. Pentru că nu trebuie să cădem în extreme. E adevărat, PISA reclamă lectura funcțională și trebuie să intervenim ca societate în zona aceea. Ulterior, avem nevoie de lectură literară. Sunt tehnici de prelectură ludice, creative, care să-i aducă spre oră. Le-am arătat cum un simplu joc de un minut îi face să înțeleagă la clasa a VII-a ce înseamnă timp subiectiv și timp obiectiv. Apoi există un joc de trei minute, despre valori, extrem de ludic, extrem de spontan și nu-și vor da seama cum va fi o lecție doar despre valori și Constantin Brâncuși. Dar asta înseamnă ca spectacolul imaginilor de pe telefon, din internet, din mass media să fie transferat la clasă. Încât elevul să fie scos din inerție, din pasivitate și să fie extrem de activ, cu trăirile lui în timpul orei.


- Nu considerați că aveți atuul vârstei și al faptului că ați intrat relativ recent în sistem, față de media de vârstă a cadrelor din învățământul românesc?


- E posibil și chiar mi se reproșează. În schimb, cred că prind la ei prin faptul că vorbesc natural, că le arăt cine sunt. E momentul, ca societate - și doar școala poate să înceapă transformarea –, să căpătăm încredere unii în alții. Profesori-elevi, elevi-profesori și părinți-profesori. Până părinții nu vor avea încredere că-și dau copilul pe o mână bună nu se va schimba nimic.


Că profesorul face pentru binele copilului său meseria pe care o face și nu o face ca să poarte catalogul sub braț. Eu îmi fac meseria ca să pot transforma copilul. Pentru că etimologic asta înseamnă educație: cultivare. Cultiv ceva în acest copil, pentru ca societatea, peste 20 de ani, să meargă foarte bine. Și atunci dezvolt încredere și autenticitate. E prea multă falsitate, de la discursurile declarative, discursul prin care declarăm că facem și de drept nu facem.
Există limite, dar aceștia sunt copiii noștri.


Toți ne-am dori să lucrăm cu cei mai buni, cei mai creativi, dar realitatea ne bate. Și-atunci, decât să stai într-o vale a plângerii și să te superi continuu, și să intri într-o inerție, și să nu-ți găsești sensul, nu ai decât să supraviețuiești. După ce te lupți cu supraviețuirea, în sensul de a fi deasupra realității și de a încerca să-i înțelegem mecanismul, ajungem și la emancipare.


- Sunteți de acord că profesorii pot, dar nu sunt lăsați să facă ceea ce și-ar dori?


- Da, pot. Iar învățământul nu ține doar de minister, ci și de omul din clasă. Trebuie doar să încercăm să aplicăm taxonomia lui Bloom, dar cu consecvență, și vom vedea plus valoare la copiii noștri. Deci nu mergi ca profesor doar după intuiție. Ai nevoie de niște parametrii foarte clari. Eu mi-am asumat că nu vreau să plec acasă cu imaginea de profesor. Ci de om, pur și simplu, care lucrează într-un domeniu care încearcă să transforme niște oameni. Sunt un om foarte simplu, pe care educația l-a transformat. Din corigent la limba română, am ajuns profesor de limba română, datorită faptului că am avut profesori care au știut să-mi predea.


Vin dintr-o familie simplă, dintr-un oraș de provincie, care nu a încercat nici să mă formeze ca intelectual, nici să aibă pretenția de la mine de a ajunge nu știu ce în viață. Dar ajungând la adolescență și având o bază, profesoara a știut cum să deschidă în mine și să mă formeze astfel încât să devin profesor de limba română. Mai mult de atât, mi-a dat un model de atitudine față de elev, de mod de a-mi pregăti lecțiile. Iar această autodeterminare care a crescut în mine motivația plus modelul acela de a învăța continuu pe care l-am avut de la profesorul din liceu m-au dus mai departe și m-au ajutat să fac performanță.
Problema este că nu avem încredere în noi, profesorii. Noi cu noi... Și cumva să ne aliem ideile, să facem cumva o coerență între noi, de cerințe pentru copii.


- În final, considerați importantă scăderea vârstei de pensionare a cadrelor didactice?


- Este un efort psihic din partea profesorilor foarte mare să lucreze continuu cu generații care se schimbă extrem de rapid. La un moment dat, trebuie să ajungem la maturitatea de a ne retrage. Nu faci față continuu transformărilor. Una este școala care ne-a învățat în anii 90 cum să fim și ne-a modelat creierele, și deja e foarte greu astăzi să mai lucrezi cu copii care au un alt fel de gândire. Categoric expertiza profesorilor pensionabili poate fi transformată în mentorat. Eu cu diriginta mea, care acum este pensionară, păstrez continuu legătura și dânsa este sfătuitorul meu. Ei sunt mină de aur pentru noi.


Sursa foto: ISJ Constanța