ISJ Constanța a avizat conducerile unităților de învățământ pentru anul școlar viitor

17 Aug, 2020 15:36
ZIUA de Constanta
3300
Marime text
Inspectorul școlar general, prof. Sorin Mihai, a transmis că astăzi, 17.08.2020, în cadrul ședinței Consiliului de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Constanța au fost avizate numiri prin detașare în interesul învățământului, în funcții de director sau de director adjunct la unități de învățământ preuniversitar. Pe 31 august (sfârșitul anului școlar 2019-2020) încetează de drept detașări ale unor cadre didactice care au ocupat aceste funcții.
Cadrele didactice vor fi detașate pe funcții de director sau de director adjunct până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar 2020-2021 (conform metodologiei aprobate prin OMEN nr. 3.969 din 30 mai 2017).
„Avându-se în vedere faptul că ne pregătim intens pentru începerea anului școlar, directorii unităților de învățământ vor avea o misiune extrem de importantă.
Consider că eficiența de care a dat dovadă echipa Inspectoratului Școlar Județean Constanța, organizarea concursurilor și a examenelor naționale, apreciată laudativ de Ministerul Educației și Cercetării, care a sprijinit eforturile noastre, se va reflecta și în activitatea directorilor unităților de învățământ. Avem nevoie de oameni capabili să înțeleagă importanța misiunii lor, de cadre didactice care să ni se alăture, pentru a dovedi, împreună, că putem găsi cele mai bune soluții pentru învățământul constănțean”, a mai afirmat prof. Mihai.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii