Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:33 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Județul Constanța, pe locul al doilea la nivel național prin numărul de acreditări Erasmus aprobate!

ro

10 Feb, 2023 08:05 2497 Marime text

Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) a publicat rezultatele selecției privind acreditările Erasmus+ în domeniile educație școlară, formare profesională (VET), educația adulților și tineret, depuse la termenul 19 octombrie 2022.

Județul Constanța va avea din acest an încă 18 instituții de învățământ acreditate Erasmus+., informează ISJ Constanța. 

Astfel, 13 acreditări sunt în domeniul educației școlare (KA120-SCH): Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, Școala Gimnazială Nr. 3 Mangalia, Liceul Teoretic „Traian”, Liceul Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu” Medgidia, Liceul Teoretic „George Călinescu”, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Maria Montessori", Liceul Energetic Constanța, Școala Gimnazială „Grigore Moisil” Năvodari, Liceul Teoretic „Ioan Cotovu” Hârșova, Liceul Teoretic „George Emil Palade”, Școala Gimnazială „George Coșbuc" 23 August, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Albatros” și 5 acreditări în domeniul formare profesională (KA120-VET): Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Albatros”, Colegiul Comercial „Carol I”, Liceul de Marină Constanța, Liceul Tehnologic Topraisar, Liceul Energetic Constanța.

Inspectoratul Școlar Județean Constanța va coordona un consorțiu ce va fi format din 12 instituții școlare, având ca obiective formarea cadrelor didactice și a elevilor în domeniile educației digitale, a integrării curriculare, educației nonformale, diversității și incluziunii, dezvoltării personale.

Potrivit sursei citate, Programele cu finanțare europeană, Erasmus+, PNRR, SEE etc. aduc plus valoare educației în Județul Constanța. Acreditarea Erasmus oferă posibilitatea elevilor și profesorilor să se formeze în contexte internaționale, să aducă în instituțiile de unde provin metode noi de predare-învățare-evaluare, să își dezvolte competențele lingvistice, digitale. Poate, însă, cel mai important aspect al acestor programe este că îi ajută pe beneficiari să se dezvolte personal și profesional, prin faptul că vor face parte din comunități multiculturale și pot experimenta sisteme educaționale diverse.

Așa cum ne îndeamnă logoul programului, „Erasmus+ - Changing lives. Opening minds!”, le dorim colegilor noștri cele mai frumoase experiențe, care să le deschidă oportunități și să le schimbe perspective!”, a declarat prof. Sorin Mihai, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța.

„Acreditarea Erasmus+ este parte a unei strategii organizaționale care are drept scop internaționalizarea instituțională, descrisă prin planul Erasmus. Organizațiile care sunt acreditate în cadrul Erasmus+ au acces simplificat la finanțare pentru perioada 2023-2027, iar directorii de școli, cadrele didactice și elevii vor avea experiențe de învățare sub diverse forme: activități de job-shadowing, misiuni de predare, cursuri de formare, mobilitate de grup a elevilor, experți invitați, vizite pregătitoare, găzduirea unor profesori sau pedagogi. Le doresc colegilor succes și cât mai multe schimbări în bine în comunitățile lor!”, a declarat inspector școlar pentru proiecte educaționale, prof. Claudia Portase.




 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii