Limita pedepsei pentru abuz sexual, majorată în cazul profesorilor! Iohannis a promulgat legea

29 Dec, 2023 18:14
ZIUA de Constanta
1093
Marime text
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea care completează Codul penal, în sensul în care, dacă un profesor abuzează sexual elevii sau studenţii, limita pedepsei este majorată cu o treime.
Legea completează articolul 299 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, care abordează "Folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual".
În forma anterioară, articolul avea două alineate, şi anume: (1) Fapta funcţionarului public care, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, a urgenta ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, pretinde ori obţine favoruri de natură sexuală de la o persoană interesată direct sau indirect de efectele acelui act de serviciu se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta şi (2) Pretinderea sau obţinerea de favoruri de natură sexuală de către un funcţionar public care se prevalează sau profită de o situaţie de autoritate ori de superioritate asupra victimei, ce decurge din funcţia deţinută, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
Noua lege adaugă un al treilea alineat: "Dacă faptele prevăzute la alineatele (1) şi (2) au fost săvârşite de către personalul didactic din învăţământul universitar sau preuniversitar împotriva unui elev sau student, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime".
Sursa: Agerpres.ro.
Citește și:
Anunț de la Ministerul Educației. Este vizat anul școlar 2024-2025!

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii