Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:21 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lista lui Schlindler, la American Corner

ro

19 Apr, 2010 03:25 1512 Marime text
American Corner Constanţa anunţă desfăşurarea unor alte două activităţi de mare amploare. Prima activitate va avea loc pe data de 23 aprilie a.c., începând cu ora 13.00, la sediului centrului. Lect. dr. Raluca Rogoveanu va deschide acţiunea cu tema „Al Doilea Război Mondial", prezentând elevilor de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân" un Power Point despre istoria celui de-al Doilea Război Mondial, considerat cel mai mare şi mai ucigător război neîntrerupt din istoria omenirii. Prezentarea va fi urmată de vizionarea filmului Lista lui Schlindler (1993), în regia lui Steven Spielberg, pelicula obţinând şapte premii Oscar, alte 65 de premii şi 21 de nominalizări. De asemenea, elevii îşi vor putea îmbogăţi cunoştinţele citind cărţile aflate în dotarea centrului, completate cu un hand-aut realizat de Rodica Toma, coordonatorul American Corner.

Cea de-a doua activitate va avea loc în data de 26 aprilie a.c., începând cu ora 10.00 şi va dezvolta tema intitulată „Zora Neale Hurston". Această manifestare este dedicată unei autoare din timpul perioadei Harlem Renaissance. Moderatorul acestei activităţi va fi lect. dr. Ludmila Martanovschi, de la Catedra de Engleză, Facultatea de Litere, Universitatea „Ovidius" Constanţa. Aceasta le va prezenta studenţilor de la specializarea Studii Americane, cele mai importante aspecte ale operei lui Hurston, ca reprezentantă a literaturii African American. La sfârşitul prezentării, participanţii la eveniment se vor delecta urmărind filmul Their Eyes Were Watching God (2005), în regia lui Darnell Martin, ecranizare a romanului cu acelaşi nume. Elevii şi studenţii vor primi cărţi, reviste şi broşuri despre viaţa şi cultura din Statele Unite.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii