Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:40 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mai multe locuri subventionate de la bugetul de stat, la Universitatea Ovidius

ro

19 Apr, 2008 00:00 1646 Marime text
1208546451.jpg

Performantele obtinute din activitatea de cercetare recomanda institutia de invatamant superior pentru viitorii studenti

Universitatea Ovidius gazduieste, in perioada 18 - 20 aprilie, manifestarea "Ziua Portilor Deschise", devenita deja traditionala. Cele 16 facultati ale universitatii constantene isi prezinta oferta educationala aspirantilor la studentie - elevi de liceu si nu numai. Chiar inainte de deschiderea oficiala a manifestarii, numarul celor care se aflau, deja, la standurile de prezentare ale facultatilor era destul de mare. Despre avantajele pe care le aduce statutul de student la Universitatea Ovidius, au vorbit, in cadrul unei conferinte de presa, prof. univ. dr. Victor Ciupina, rectorul Universitatii si prorectorul cu probleme de invatamant, prof. univ. dr. Marian Cojoc. Potrivit lui dr. Victor Ciupina, admiterea pentru anul universitar 2008 - 2009, din iulie si septembrie, este deosebita, in ceea ce priveste numarul de locuri la forma de invatamant "fara taxa". Astfel, locurile subventionate de la bugetul de stat au crescut simtitor, o sansa in plus pentru viitori studenti, dar mai ales pentru masterat. Acest lucru reflecta, in opinia rectorului Universitatii Ovidius, interesul care este acordat cercetarii stiintifice, in conditiile actuale, impuse de procesul Bologna, potrivit caruia cercetarii i se acorda un loc fundamental in cadrul binomului invatare-cercetare. La forma de invatamant fara taxa sunt subventionate 1.350 de locuri pentru ciclul de studiu Licenta si 700 de locuri pentru ciclul Masterat, din care aproximativ 200 de locuri sunt alocate masteratelor vechi. Numarul locurilor subventionate pentru ciclu Doctorat este de 60 de locuri. Cifra globala a tuturor locurilor scoase la concurs de catre Universitatea Ovidius este extrem de generoasa - 8.000. De asemenea, institutia de invatamant superior da curs si discriminarii pozitive, astfel incat tinerii de etnie rroma, precum si cei care provin din Republica Moldova si care au absolvit un liceu din Romania isi pot gasi, in continuare, loc in cadrul invatamantului universitar.

Transformari ample

Rectorul Universitatii Ovidius, prof. univ. dr. Victor Ciupina, in cadrul conferintei de presa, prilejuita de Zilele Portilor Deschise, a tinut sa mentioneze faptul ca studentii vor beneficia de conditii imbunatatite de studii si de cazare. De curand s-a dat in folosinta caminul 2, din Faleza Nord, iar caminul 1, de pe Bulevardul Mamaia nr. 124, se afla in momentul actual in reparatii avansate, de transformare din camin cu grupuri sanitare comune in camin de garsoniere. Astfel, pentru anul universitar 2008 - 2009 se pun la dispozitia studentilor 1.500 de locuri de cazare, din care aproximativ 1.250 in camine cu garsoniere. Studentii de la Facultatea de Medicina Generala si de Medicina Dentara si Farmacie, dar si cei de la Facultatea de Stiinte ale Naturii - specializarea Biologie, vor avea parte, de la 1 octombrie 2008, de un nou sediu, dotat cu laboratoare moderne. Procesul de transformare si de reabilitare de la cladirea veche a universitatii se va finaliza si el pana in toamna, iar pana in iarna, si lucrarile care se desfasoara, in acest moment, la Biblioteca Universitara. Nici Facultatea de Educatie Fizica si Sport nu scapa amplelor procese de transformare, urmand sa inceapa lucrarile la complexul sportiv si la bazinul de inot. Studentii, nu doar cei de la sport, vor beneficia de avantajele extinderii bazei nautice. In viitorul apropiat vor incepe si lucrarile la stadion si la biserica ortodoxa, dedicata practicii studentilor de la Facultatea de Teologie. In ceea ce priveste activitatea de cercetare, locul ei este bine stabilit la Universitatea Ovidius. In urma accesarii unui grant cu fonduri structurale, in valoare de noua milioane de euro, la Ovidius se vor pune bazele unui centru de cercetari in domeniul fizicii, ingineriei si matematicii, care va avea sediul langa baza nautica. Universitatea va fi, in curand, beneficiara unor alte granturi, care sunt obtinute prin competitie nationala. In acest context, al cercetarii, trebuie mentionat ca 10% din veniturile totale ale Universitatii Ovidius provin din activitatea de cercetare. In concluzie, rectorul Victor Ciupina a specificat ca absolventii de la Ovidius se pot ridica nu doar la inaltimea asteptarilor societatii, ci vor face fata cu succes si rigorilor europene.

Scris de: {autor}Mirela STINGA {/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii