Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:20 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Educaţiei a alocat 69.000 de lei pentru Constanţa Festivitate de premiere a elevilor constănţeni cu media 10 la examenele naţionale din 2019

ro

18 Sep, 2019 00:00 2922 Marime text

Inspectoratul Școlar Judeţean Constanţa premiază absolvenţii claselor a VIII-a şi a XII-a care au obţinut media 10 la examenele naţionale din 2019. Azi, începând cu ora 11.00, în Sala „Remus Opreanu“ a Palatului Administrativ Constanţa, Inspectoratul Școlar Judeţean Constanţa va premia elevii din clasele terminale care au obţinut media 10 la examenele naţionale în anul 2019. La eveniment vor participa reprezentanţii Instituţiei Prefectului - Judeţul Constanţa, ai Consiliului Judeţean Constanţa şi ai Primăriei Municipiului Constanţa.

Acţiunea reprezintă iniţiativa Ministerului Educaţiei Naţionale care, în conformitate cu OMEN nr. 5099/02.09.2019, a alocat suma de 69.000 de lei privind acordarea de stimulente financiare unui număr de 39 de elevi constănţeni. Într-o atmosferă festivă, 24 de absolvenţi ai clasei a VIII-a şi 15 absolvenţi ai clasei a XII-a vor primi felicitările reprezentanţilor autorităţilor judeţene şi locale şi vor fi premiaţi cu suma de 1.000 de lei, respectiv 3.000 de lei/elev.

„Este o reală încântare să putem marca şi sub această formă performanţele şcolare ale elevilor noştri. Momentul este unul de apreciere a efortului acestor tineri, precum şi al cadrelor didactice care, cu profesionalism şi dăruire, au contribuit temeinic la obţinerea acestei medii 10“, a afirmat inspectorul şcolar general, prof. Petrică Miu.

Lista absolvenţilor învăţământului gimnazial cu media 10 la Evaluarea Naţională care vor primi stimulente financiare: Andrieş Anca Ioana de la Liceul Teoretic „Traian”, Bărbulescu Maria Cristina de la Colegiul Naţional „Mircea Cel Bătrân”, Bechir Amela de la Școala Gimnazială „Lucian Grigorescu” Medgidia, Cătană Vlad Gheorghede la Liceul Teoretic „Ovidius”, Cocea  Andra de la Liceul Teoretic „Ovidius”, Constantinescu  Delia de la Școala Gimnazială nr.43 „Ferdinand”, Culerda Andrei de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, Deca Ana Ioana de la Școala Gimnazială „Adrian V. Rădulescu” Murfatlar; Grasu Costin Alexandru de la Liceul Teoretic „Ovidius”, Iani  Sonia Andreea Ștefania de la Liceul Teoretic „George Călinescu”, Iordachi Ștefania de la Liceul Teoretic „Ovidius”, Maraloi Ioana de la Liceul Teoretic „Traian”; Măciucă Emma Iulia de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”; Memet Ingrid de la Școala Gimnazială “Spectrum”; Munteanu  Elena de la Liceul Teoretic „Ovidius”; Peagu Ana-Maria de la Liceul Teoretic „Ovidius”; Petcu Robert Ștefan de la Liceul Teoretic „Ovidius”; Popa Ioana de la Școala Gimnazială nr.7 „Remus Opreanu”; Susan Ioana de la Liceul Teoretic „Ovidius”; Ștefan Andreea Bianca    de la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu”  din Mihail Kogălniceanu; Teleanu  Aida-Ștefania de la Școala Gimnazială nr.29 „Mihai Viteazu”; Teodoru  Ana Sophia de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, Tudorancia  Alexia Maria de la Școala Gimnazială „Adrian V. Rădulescu” Murfatlar, Țancu Miruna Gabriela de la Școala Gimnazială nr.23 „Constantin Brâncoveanu”.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii