Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:01 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Educației, despre Evaluarea Națională 2021 La nivel național, cu unele excepții, nu au fost incidente majore

ro

22 Jun, 2021 17:28 1789 Marime text
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a susținut în această după amiază o declarație de presă în cadrul căreia a făcut o radiografie a primei probe scrise a Evaluării Naționale 2021. 

„La nivel național, cu unele excepții, nu au fost incidente majore. Am înregistrat incidente la nivelul a trei școli, din care subiectele au fost făcute publice, în pofida reglementărilor. Ministerul Educației a sesizat deja organele penale pentru a se lua măsurile ce se impun. Este vorba despre subiecte care au fost făcute publice înainte de termenul precizat în reglementări. Acestea sunt pe scurt informațiile la această oră. Respectarea regulilor este datoria fiecărui participant la examen“ - a declarat ministrul Educației. 

Prezenţa la proba de Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale a fost de 94,2%, conform ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. 

"Până la această oră, la examenul de Evaluare naţională, proba de Limba şi literatura română, am înregistrat prezenţa a 123.563 elevi din totalul celor 131.177 înscrişi. Este vorba despre un procent de 94,2%, un procent mai mare decât cel al elevilor prezenţi anul trecut, 93,1%. Practic, 7.616 elevi înscrişi la examenul de Evaluare naţională nu s-au prezentat", a declarat Cîmpeanu.


Un elev a fost din examen, este vorba despre un elev cu CES (Cerințe Educaționale Speciale) care a uitat să predea telefonul mobil la intrarea în sala de examen și căruia i-a sunat telefonul în examen.

Respectarea regulilor trebuie sa fie clară: este unul dintre motivele pentru care suntem unde suntem, tocmai din cauza flexibilității respectării regulilor, o spun eu și mi-o asum. A fost un caz la o școală unde au fost distribuite elevilor subiectele de la simulare. Denotă o slabă pregătire a directorului de școli“ - a declarat Sorin Cîmpeanu. 

 „Elevii vor susține mâine, din nou, examenul pe subiectele de rezervă care au fost extrase azi-dimineață. ”- a adăugat ministrul.

 
Acesta a explicat și care este procedura de distribuire a subiectelor la nivel național.

„În această dimineață, în mediu securizat, la centrul național de evaluare și examinare, au fost extrase în condiții de maximă confidențialitate garantată variantele de bază și varianta de rezervă. Am stat cu toții fără mijloace de comunicare (...) pentru a se verifica modul de formulare a subiectelor și pentru a se verifica baremul. După această etapă, (...) la ora 8 au fost transmise în teritoriu” a adăugat Sorin Cîmpeanu. 

 
Ministrul Cîmpeanu a declarat că, anul acesta, pe lângă problemele cronice, elevii au pierdut contactul cu școala, ceea ce este o problemă care duce la riscul de abandon școlar, iar numărul elevilor care se înscriu la evaluare în următorul an este redus.
 

Sursa foto/video: Facebook/Ministerul Educației
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii