Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:44 21 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Educației la dezbatere deschisă cu reprezentanții colegiilor naționale despre admiterea în clasa a IX-a

ro

30 Jul, 2022 17:02 1576 Marime text
Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu. Foto: facebookMinistrul Educației, Sorin Cîmpeanu a participat la o dezbatere deschisă cu reprezentanții colegiilor naționale despre admiterea în clasa a IX-a

„Apreciez în mod deosebit dezbaterea la care am participat, împreună cu alți reprezentanți ai Ministerului Educației și reprezentanți ai celor 211 colegii naționale, privind „Susținerea excelenței și admiterea în clasa a IX-a”, conform proiectului Legii învățământului preuniversitar.
A fost a 25-a dezbatere sub egida pachetului legislativ „România Educată”, iar discuțiile au fost relevante, în contextul nevoii de reformă a sistemului de învățământ, de sprijinire în egală măsură a excelenței și echității, de consolidare a unițăților de învățământ care sunt capabile de performanță. Proiectul Legii învățământului preuniversitar este un răspuns onest, coerent și asumat la schimbările profunde din societatea românească“ - a precizat ministrul Sorin Cîmpeanu. 

În cadrul dezbaterii au fost clarificate punctual transformările pe care le generează aplicarea măsurilor de reformă din proiectul de lege:

1. Admiterea în clasa a IX-a în unitățile de învățământ cu statut de colegiu național introduce un echilibru între excelență și echitate, inclusiv prin posibilitatea ca acestea să organizeze concurs propriu de admitere pentru „maximum 90% din totalul locurilor pentru clasa a IX-a”. Consolidarea și creșterea autonomiei unităților de învățământ capabile de performanță este esențială.

2.Colegiile naționale care înființează clase de excelență trebuie să obțină statutul de unitate-pilot de excelență prin ordin al ministrului educației. Procedura de acordare a statutului de unitate-pilot de excelență se aprobă prin ordin al ministrului educației, la propunerea Centrului Național de Excelență.

3. În unitățile-pilot de excelență se pot desfășura activități suplimentare de învățare cu elevii capabili de excelență. Elevii înscriși în formațiunile de studiu din aceste unități beneficiază de programe educative care le respectă particularităţile de învăţare şi de orientare a excelenței. Aceste programe vizează aprofundarea învăţării și presupun gruparea pe abilităţi, respectiv îmbogăţirea curriculumului cu noi domenii de mentorat şi transfer de competenţă, de accelerare a promovării, conform ritmului individual de învăţare. Resursele umane, curriculare, informaţionale, materiale şi financiare pentru susţinerea elevilor capabili de excelență se asigură de Ministerul Educației, prin DJIP/DMBIP, potrivit normelor metodologice elaborate de Ministerul Educaţiei.

4. Absolvenții clasei a VIII-a pot fi înscriși în clasa a IX-a fără susținerea evaluării naționale sau a concursului de admitere la colegiul național și peste numărul maxim de elevi cuprins în respectiva formațiune/clasă, dacă au obținut, pe parcursul gimnaziului, premiul I la etapa națională a olimpiadelor școlare organizate și finanțate de Ministerul Educației sau au obținut premiile I, II sau III la competiții internaționale recunoscute de Ministerul Educației.

5. Sistemul de educație susține și motivează excelența în învățare în sensul atingerii maximumului de potențial al fiecărui elev, excelența în predare, stimularea modelelor de bune practici din rândul cadrelor didactice, dar și excelența instituțională.

6. Centrul Național pentru Excelență va iniţia acţiunile de identificare şi promovare a elevilor capabili de excelență, va elabora și asigura implementarea unor programe de parteneriat cu diverse instituţii din ţară şi străinătate, cu organizaţii neguvernamentale, cu comunitatea locală în scopul îmbunătăţirii condiţiilor şi resurselor necesare educării diferenţiate a elevilor capabili de excelență.


7. Se vor aloca resursele necesare pentru organizarea activității de pregătire a loturilor olimpice naționale/judeţene/ale municipiului Bucureşti.

8. Elevii capabili de excelență pot promova doi ani de studii într-un an şcolar la decizia unităţii de învăţământ, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei.

9. Sistemul formal de educație trebuie să fie flexibil pentru a răspunde nevoilor diverse ale celor implicați și, concomitent, să susțină excelența în învățare și în predare.

10. Educația este o prioritate reală la toate nivelurile, iar împreună ne asumăm responsabilități pentru susținerea acesteia, astfel încât să fie accesibilă tuturor, în mod echitabil și în concordanță cu interesul, cu abilitățile și cu potențialul fiecărui elev.

„Apreciez, de asemenea, faptul că, în cel mai surt timp posibil, „Asociația Colegiilor Centenare” va transmite un punct de vedere consolidat asupra modalității de organizare a concursului propriu de admitere, în acord cu solicitarea formulată vreme de mulți ani, dar mai ales în acord cu punctele de vedere formulate și concluziile regăsite în Raportul final al Proiectului „România Educată”.“ - a mai precizta ministrul Sorin Cîmpeanu. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii