Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:01 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul interimar al Educaţiei, despre problema manualelor. O parte din elevi nu vor avea manuale în prima zi de școală

ro

07 Sep, 2019 16:34 2117 Marime text

Ministrul interimar al Educaţiei, Daniel Breaz, a declarat sâmbătă, la Alba Iulia, că, exceptând elevii claselor a VI-a şi a VII-a, restul copiilor vor avea manuale şcolare pe bănci în prima zi de şcoală, transmite Agerpres.

"În fiecare an s-a discutat foarte mult de manualele şcolare, pentru că era prima zi de şcoală, elevii mergeau la şcoală şi nu existau toate manualele pe băncile elevilor. Această problemă, în momentul de faţă, a fost rezolvată în proporţie de aproximativ 99%. Adică toţi elevii vor beneficia de manual în format tipărit. Avem o singură problemă la clasele a VI-a şi a VII-a, unde mai avem 17 manuale care, în momentul de faţă, se află în format electronic pe site-ul ministerului, pot fi descărcate oricând de acolo, pot fi utilizate pentru o perioadă", a precizat, într-o conferinţă de presă, Daniel Breaz.


Ministrul a apreciat că "într-un orizont de maxim două săptămâni" vor fi tipărite şi aceste manuale.

"De ce această problemă? De ce nu au fost tipărite la timp? Datorită unor contestaţii depuse de către cei care au participat la aceste licitaţii. Nu este o problemă care să fie problema ministerului. Deci, nu din cauza Ministerului Educaţiei Naţionale nu sunt aceste manuale pe băncile elevilor încă în prima zi de şcoală. Dar, comparativ cu alţi ani, stăm extrem, extrem de bine", a spus ministrul Breaz.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii