Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:06 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Ligia Deca, la reuniunea miniștrilor educației din cadrul platformei de cooperare Asia-Europa (GALERIE FOTO)

ro

27 Jan, 2024 17:30 1051 Marime text
Foto: Ministerul EducațieiMinistrul Educației, Ligia Deca, a participat în perioada 25 - 26 ianuarie 2024 la cea de-a IX-a reuniune a miniștrilor educației din cadrul platformei de cooperare Asia-Europa (ASEM9). Evenimentul, organizat de Ministerul Educației, Sportului, Tineretului, Cercetării și Inovării din Malta, s-a desfășurat sub deviza „Nimeni nu rămâne în urmă” (Leaving no one behind).

Potriuvit unui comunicat al Ministerului Educației, ministrul Ligia Deca a intervenit în cadrul lucrărilor pe tema legăturii între educație și obiectivele de dezvoltare durabilă. România reprezintă un bun exemplu din acest punct de vedere, prin adoptarea Strategiei naționale  de dezvoltare durabilă 2030, alături de o serie de inițiative pentru incluziune și echitate în educație, formarea profesorilor și sprijinirea sistemului de educație în dubla tranziție „digitală” și „verde”. Acestea sunt prevăzute, la nivel general, de noile legi pentru învățământul preuniversitar și învățământul superior, intrate în vigoare în septembrie 2023.

„Obiectivul de dezvoltare durabilă 4 - Educația de calitate a fost transpus la nivel național printr-o serie de inițiative și proiecte care vizează combaterea inegalităților prin asigurarea accesului la o educație de calitate pentru toți, printre acestea numărându-se Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar (PNRAS), lansat în ianuarie 2022 și finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Proiectul privind învățământul secundar - ROSE (Romanian Secondary Education), CRED - Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți sau viitorul Program național de reducere a abandonului universitar (PNRAU).

De asemenea, în ceea ce privește tranziția verde, România a adoptat prima Strategie națională privind educația pentru mediu și schimbările climatice pentru 2023 - 2030, care prevede o serie de acțiuni pentru a crește conștientizarea copiilor și tinerilor cu privire la dezvoltarea durabilă și responsabilitatea față de mediu. Programul adoptat în acest sens, Săptămâna Verde, este complementar altor măsuri care prevăd introducerea în oferta națională de curriculum la decizia școlii a unor discipline dedicate educației privind adaptarea la schimbările climatice și protecția mediului“ - au mai precizat reprezentanții Ministerului Educației.


În marja reuniunii ASEM9, ministrul Ligia Deca a avut patru întâlniri bilaterale cu reprezentanți ai unor state din cele două continente.

„Prima întâlnire bilaterală a fost cu gazda evenimentului, Ministrul Educației, Sportului, Tineretului, Cercetării și Inovării din Malta, Excelența Sa Clifton Grima. Printre subiectele discutate s-au numărat și două priorități pentru România: educația timpurie și atractivitatea carierei didactice.

O altă întrevedere a fost cu Excelența Sa Dr. Zambry Abd Kadir, ministrul pentru învățământ superior în Malaysia. În cadrul acestei discuții, au fost punctate progresele înregistrate în ceea ce privește colaborarea între universitățile din cele două state, în ultimii ani fiind semnate 11 acorduri bilaterale interuniversitare.

Ministrul Ligia Deca a avut o întâlnire bilaterală și cu Viceministrul Educației, Culturii, Sportului, Științei și Tehnologiei din Japonia, Excelența Sa Fujiwara Akio. Pornind de la parteneriatul strategic semnat între România și Japonia în anul 2023, Ministerul Educației urmărește să ia în considerare politicile Japoniei adoptate în vederea îmbunătățirii rezultatelor obținute de elevi la testarea din cadrul Programului pentru Evaluarea Internațională a Elevilor, cu accent pe reducerea discrepanțelor între elevii care provin din medii socioeconomice diferite“ - au mai menționat reprezentanții Ministerului Educației.


Un alt partener strategic al României în domeniul Educației este Elveția. Ministrul Ligia Deca a avut o întâlnire cu Excelența Sa Ambasadorul Jacques Ducrest, printre subiectele discutate fiind și finanțarea de 10 milioane CHF pentru dezvoltarea învățământului dual, cu accent pe nivelul 5 de calificare, din partea statului elvețian, până în 2029. Activitățile finanțate vizează revizuirea și pilotarea calificărilor profesionale pentru învățământul dual, precum și analiza de sistem.

Rezultatele discuțiilor din cadrul reuniunilor ministeriale au fost cuprinse în Concluziile Președintelui (Chair’s Conclusions), pregătite de țara gazdă, cu sprijinul Secretariatului și validate în cadrul reuniunilor înalților oficiali, fiind acoperite inclusiv subiecte precum recunoașterea și mobilitatea echilibrată, învățarea pe tot parcursul vieții, învățământul profesional și tehnic ori digitalizarea proceselor educaționale.

Citește și: 


Deca- „Cred că în acest an vom rezolva problema școlilor cu grup sanitar în curte“
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii