Mircistul Hakan Calila, medaliat internaţional pentru a patra oară „Ca să ajungi la o competiţie atât de dură, nu e suficient să te închizi într-un loc şi să studiezi...“

Succesul repurtat recent de mircistul Hakan Calila la cea de-a 52-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Chimie „D.I. Mendeleev“, desfăşurată în Republica Belarus, Minsk, respectiv medalie de argint, nu constituie o premieră în viaţa acestui simpatic licean. El a mai obţinut tot medalie de argint, în 2014 şi 2015, la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe pentru Juniori, şi în 2016, la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe ale Pământului.
 
Ieri, cu vădită modestie, Hakan Calila ne declara că este mândru să fie mircist din clasa a V-a, dar am sesizat şi o undă de regret pentru că este ultima competiţie din viaţa lui de licean.
Cea mai recentă ispravă a sa este încununarea unui rezultat pentru obţinerea căruia i-au fost aproape multe persoane dragi.
 
„Prof. Doina Bălaşa este cea care mi-a insuflat pasiunea pentru chimie, dar nu aş fi reuşit fără susţinerea părinţilor mei, a prietenilor apropiaţi. Dar şi restul cadrelor didactice din această prestigioasă instituţie, care, prin cultivarea unei culturi pluridisciplinare la matematică, biologie, m-au ajutat să gândesc în domeniul acesta al ştiinţelor exacte şi mai mult, şi mai bine, şi mai eficient. Vreau să mulţumesc întregului corp profesoral de la «Mircea cel Bătrân», care m-a format pe toate planurile pentru a putea obţine acest rezultat“.
 
Spre deosebire de majoritatea olimpicilor cu care am mai stat de vorbă, Hakan Calila şi-a adus în discuţie prietenii, ca un sprijin în obţinerea succesului. „Ca să ajungi la o competiţie atât de dură cum este Olimpiada Internaţională de Chimie «Mendeleev» nu e suficient să te închizi pur şi simplu într-un loc şi să studiezi până la începerea competiţiei. Ai nevoie şi să socializezi, să respiri aerul de afară, să discuţi cu alte persoane, să te deconectezi în unele momente de la ceea ce faci tu, astfel încât să îmbini utilul cu plăcutul. Să nu transformi totul într-o rutină. Adică să-ţi şi placă să înveţi chimie, dar şi să vorbeşti cu ceilalţi, să te poţi considera un copil care trăieşte o viaţă normală, comparativ cu a celorlalţi.
 
Din punctul meu de vedere, în zilele şi săptămânile care au urmat calificării mele la «Mendeleev», am muncit cam cât muncesc zilnic colegii mei de clasa a XII-a pentru examenul de Bacalaureat. Ca un fel de analogie. Pur şi simplu, eu, zilele acestea, am înlocuit pregătirea pentru Bac cu pregătirea pentru «Mendeleev». Asta nu înseamnă că am lăsat Bac-ul deoparte, dar am pus accent pe pregătirea olimpiadei. Şi am avut timp şi de prieteni, pentru că îi consider o parte importantă din viaţa mea. Şi pentru că drumul spre succes este un drum pe care nu aş fi putut să mi-l asum, cu toate obstacolele pe care le-am întâlnit şi pe care nu le-aş fi putut trece fără ajutorul prietenilor apropiaţi şi al familiei. Pentru că este greu să mergi singur prin viaţă. Prietenii m-au susţinut şi m-au motivat să merg mai departe în ceea ce-mi place cel mai mult să fac“.
 
La finalul discuţiei, olimpicul, atât de modest, avea să ne răstoarne un... mit. „Îmi doresc să urmez facultatea în ţară, mai precis îmi doresc să devin student la Universitatea «Carol Davila», la Medicină. Ţelul meu este să ajung un medic bun aici, în România, sau în afară, pentru că o consider una dintre cele mai nobile meserii. În principiu, mă voi orienta în timpul facultăţii, funcţie de bursele Erasmus pe care le voi primi sau nu pentru alte ţări. O să mă orientez în funcţie de condiţiile de trai şi de oportunităţile pe care le-aş avea în străinătate, ca viitor medic rezident“.
 
Ce-ar mai putea fi de adăugat când ai ca interlocutor un asemenea mircist… doar faptul că suntem mândri de tine, Hakan Calila!