Moment aniversar la Scoala „Ion Jalea" (galerie foto)
Moment aniversar la Scoala „Ion Jalea" (galerie foto)Elevii clasei I B au fost gazde, primind în vizită un grup de şcolari de la Şcoala Specială Nr. 2, Constanţa, îndrumaţi de prof. Mihaela Boantă, Ionică Sfetcu şi bibliotecar Marinela Sfetcu, activitate educativ-recreativă din cadrul Proiectului educaţional „Bucuria de a avea prieteni", protocol de colaborare realizat între cele două instituţii de învăţământ.
O atmosferă caldă şi de bucurie i-a învăluit pe toţi copiii în acţiunile pe care le-au realizat: convorbiri, înmânarea unor amintiri realizate de elevii din ambele şcoli, prezentarea unor jocuri şi a unor programe muzicale, etc. Acest proiect îşi propune stabilirea unor legături de prietenie între elevii celor două şcoli, în vederea socializării, a dezvoltării interesului faţă de cunoaşterea interumană, a sentimentelor de toleranţă, înţelegere, acceptare reciprocă şi întrajutorare.
Totodată, copiii clasei I B s-au bucurat de o frumoasă activitate didactică în colaborare cu şcolarii clasei a VIII-a, coordonaţi de doamna prof. Adriana Tatu, din cadrul Proiectului educaţional „Să învăţăm să ne jucăm!"
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp