Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:30 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O federaţie solicită Ministerului Educaţiei organizarea examenelor naţionale în august sau renunţarea la acestea în 2020

ro

03 May, 2020 23:29 1884 Marime text
Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative, Secţiunea România (FICE România) solicită Ministerului Educaţiei şi Cercetării să ia în calcul desfăşurarea unei singure sesiuni de bacalaureat, în august, şi a Evaluării Naţionale în aceeaşi perioadă, dar şi renunţarea la organizarea ambelor examene naţionale şi considerarea exclusiv ca rezultate ale acestora a mediei generale din ciclurile de studii pentru care acestea sunt prevăzute.

"FICE România consideră că dreptul tinerilor de acces la finalizarea ciclurilor de studii şi la certificarea în deplină legalitate pentru continuare în educaţie şi formare este incontestabil, iar condiţiile pentru concretizare trebuie asigurate. În acelaşi timp, sunt imperative organizarea şi desfăşurarea examenelor naţionale în condiţii de maximă securitate pentru elevi, ca şi pentru toţi cei angajaţi în mecanismul complex al examenelor (profesori, părinţi, personal administrativ etc.). Ca urmare, FICE România solicită Ministerului Educaţiei şi Cercetării să ia în considerare atât elementele de conţinut ale mecanismului examenelor, cât şi interdependenţa şi dinamica lor. Totodată, FICE România semnalează necesitatea considerării înainte de orice a condiţiilor reale, obiective, de aplicare a măsurilor în unităţile de învăţământ, măsuri altfel just şi credibil descrise şi explicate de la nivel ministerial. În paralel, de evaluat sunt riscurile şi consecinţele oricărei disfuncţionalităţi", se arată într-un apel transmis, duminică, MEC, semnat de preşedintele FICE România, prof. Toma Mareş.

Potrivit documentului, FICE România solicită Ministerului Educaţiei şi Cercetării "recursul în mod excepţional pentru examenele naţionale 2020" la măsuri de organizare şi forme de desfăşurare precum continuarea pregătirii elevilor din clasele a VIII-a, a XII-a (a XIIIa) numai în forma la distanţă, având în vedere inclusiv că ei au la dispoziţie teste autorizate, livrate consecvent de minister, ca resurse de antrenament.
Totodată, propune desfăşurarea unei singure sesiuni de bacalaureat în perioada deja prevăzută pentru sesiunea a doua, din august, dar şi restructurarea şi redimensionarea probelor ambelor examene naţionale, încât să fie posibilă desfăşurarea în aceeaşi perioadă din august şi a probelor de evaluare naţională.

De asemenea, în documentul citat, FICE solicită MEC luarea în calcul a unor medii de pe parcursul ciclurilor de studii pentru care se susţin examenele naţionale, prin aplicarea similară la liceu a prevederii de la gimnaziu de acordare a unei ponderi mediei mediilor generale în media de ansamblu a examenului.

O altă posibilitate enunţată în documentul citat este "renunţarea la desfăşurarea probelor ambelor examene naţionale şi considerarea exclusiv ca rezultat al examenului naţional a mediei generale din ciclul de studii pentru care este prevăzut examenul".
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii