Opinia părinților despre evaluările naționale la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a
Opinia părinților despre evaluările naționale la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a
15 Mar, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
2394
Marime text
- Peste 544.000 elevi urmează a fi evaluați începând de luna viitoare
- Logica acestor evaluări, explicată de fostul ministru al Educației, Mircea Miclea
- Calendarul administrării evaluărilor naționale, conform MO 245/11.03.2021
În Monitorul Oficial nr. 245 din 11 martie 2021 a fost publicat Calendarul de administrare a evaluărilor naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a.
În urmă cu doi ani, publicam un articol în urma discuțiilor avute cu profesorii, concluzia generală fiind că aceste simulări nu își vor dovedi eficiența atât timp cât ele nu se vor concretiza și în note în catalog.
Iată ce afirma, în urmă cu trei ani, în cadrul unei dezbateri organizate de Platforma România 100 fondată de Dacian Cioloș, fostul ministru al Educației Mircea Miclea (profesor la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și fost președinte al comisiei prezidențiale pentru educație care a elaborat Legea educației nr. 1/2011) despre aceste evaluări, pe care le consideră necesare la finalul fiecărui ciclu curricular: „Logica a fost foarte strictă. Se încheie ciclul curricular scris citit în clasa a II-a, hai să evaluăm, să vedem unde suntem. După aceea domnul învățător are la dispoziție 2 ani de zile cu aceeași clasă ca să remedieze sau să accelereze, pentru că știe unde este. Și în clasa a IV-a facem o nouă evaluare ca să vedem dacă efortul domniei sale a dat rezultate și ce trebuie făcut. (...) deși se știe că aceste evaluări se fac pentru a individualiza planul de învățare și pentru a vedea progresul de la a II-a la a IV-a ca să nu ajungem să ne uităm cu ochi mari de ce rezultatele de la Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a sau la PISA sunt proaste și noi nu facem nimic. Dar nu se face! Evaluările se realizează, dar rezultatele acestora pentru dezvoltarea practicilor de învățare nu se utilizează. Ministerul are tone de date despre faptul că diferența dintre mediul urban și mediul rural crește de la clasa a II-a la clasa a VI-a. Ceea ce înseamnă că școala, în loc să devină un instrument de egalizare de șanse este un instrument care dimpotrivă, dispersează șansele”.
„Vi se par oportune evaluările la clasele II, IV, VI? Anul trecut s-a putut fără”
Peste 544.000 de elevi din sistemul de stat și privat sunt programați să ia parte la aceste testări care se vor desfășura cu prezența fizică și care, în opinia prea multor părinți și chiar profesori, nu și-au arătat în niciun fel eficiența, de-a lungul anilor, fie că ne raportăm la PISA ori la sistemul național.
Există și persoane, optimiste, care salută aceste evaluări, pe fondul pandemiei care a degringolat sistemul de învățământ din cauza unor scenarii haotice, și care speră că ele vor „radiografia” nivelul de achiziții al elevilor în educația online.
Vă prezentăm în continuare câteva opinii, ca răspuns la întrebarea „Vi se par oportune evaluările la clasele II, IV, VI? Anul trecut s-a putut fără”.
- „Sunt mama unui copil în clasa a doua. Consider că aceste testări reprezintă un stres suplimentar după un an greu.
În prezent nu știu ce se întâmplă dacă fiul meu obține o notă mică, durata testului... Sunt multe întrebări fără răspuns!”.
- „Fii-mea e clasa a VIII-a și e prima serie care a început testarea aceasta. Închipuiți-vă că nici eu nu știu, după atâta timp, la ce au folosit examinările. Testarea in pandemie, mi se pare ilogică, dar ministrul Câmpeanu plus acoliții săi, se întrec în glume proaste pe spinarea copiilor și a părinților. Revenind la teama copilului dvs, încercați să nu îi spuneți că testul are vreo mare valoare, pentru că îl speriați. Noi am minimizat importanța sa, astfel că fiica mea nu a avut motive de stres, indiferent de punctajul obținut nu îi faceți reproșuri etc.”.
- „Orice evaluare are un obiectiv. În cazul acestor evaluări s-a pierdut obiectivul încă de la lansare”.
- „Or avea și astea la bază filosofia birocrației românești, niște bani care trebuie cumva justificați pe hârtie...chestii de finețe”.
- „Trebuie organizate în condiții de siguranță, dar sunt foarte utile pentru a vedea cât s-a pierdut după 1 an de online. Pe baza lor se pot organiza orele remediale, se poate ajusta materia în continuare, se pot evalua și profesorii...”.
- „Păi anul ăsta ar fi trebuit să aibă loc o rundă nouă de PISA. În condițiile în care de testarea PISA din 2018 s-a vorbit doar în șoaptă - dat fiind că procentul de analfabetism funcțional a urcat la 44%, iar toți cei care pomenesc de asta în spațiul public continuă să-l vehiculeze pe 42% din 2015”.
- „Atâta timp cât au existat profesori care au tratat cu indiferenta predarea unor materii, cum poți sa evaluezi elevii ca rezultat al activității cadrelor didactice? Cel mult ca rezultat al implicării părinților...”.
- „Eu am vrut să se facă ceva după... am vorbit cu învățătoarea și după evaluarea de a 2-a și după aia de a 4-a. Ce face cu clasa, unde au fost probleme. Vă zic eu, nu a făcut nimic... nada... eventual a spus părintelui ce nu a știut copilul și în cel mai bun caz acesta a lucrat suplimentar”.
- „Nu mi se pare oportună evaluarea elevilor de clasa a doua după o perioadă de vacanță, 2-11 aprilie, respectiv o perioadă de Școală Altfel, 12-18 aprilie. După 17 zile în care elevii au ieșit din rutina școlară și după numai o zi de la revenirea la programul școlar obișnuit, nu mi se pare oportună.
Calendarul administrării evaluărilor naționale
Evaluarea competențelor fundamentale dobândite la finalul clasei a II-a:
Scris – Limba română – 20 aprilie 2021
Scris – Limba maternă – 20 aprilie 2021
Citit – Limba română – 21 aprilie 2021
Citit – Limba maternă – 21 aprilie 2021
Matematică – 22 aprilie 2021
Scris – Citit – Limba română pentru minoritățile naționale – 23 aprilie 2021
Evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul primar la finalul clasei a IV-a – EN IV:
Limba română – 18 mai 2021
Matematică – 19 mai 2021
Limba maternă – 20 mai 2021
Evaluarea elevilor la finalul clasei a VI-a – EN VI
Limbă și comunicare – 12 mai 2021
Matematică și Științe ale naturii – 13 mai 2021
Citește și:
Lăudabilă idee, proastă concretizare: Cu ce scop simulăm notele Evaluării Naționale? Elevii, „răsfoind” telefonul, așteaptă note mari, profesorii s-au săturat de voluntariat
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii