Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:31 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parcursul istoric al Colegiului Naţional „Constantin Brătescu“. 125 de ani de tradiţie pedagogică

ro

22 May, 2018 00:00 5026 Marime text
Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu’’ sărbătoreşte anul acesta 125 de ani de la înfiinţare (22 octombrie 1893) - ani de tradiţie, de performanţă reală şi plus valoare adusă învăţământului dobrogean şi naţional.
 
Activităţile programate săptămâna aceasta se vor derula sub egida Proiectului Naţional „România Educată”, iniţiat de Preşedintele României, menit să susţină reaşezarea societăţii pe valori, dezvoltarea unei culturi a succesului, bazată pe performanţă, muncă, talent, onestitate şi integritate.

Astăzi, 22 mai, de la ora 10, în sala „Sergiu Celibidache’’ a Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria" va avea loc spectacolul aniversar oferit de elevii Colegiului şi de ansamblurile de minorităţi din judeţ. Personalităţi importante ale vieţii culturale şi educaţionale româneşti vor rosti alocuţiuni în contextul acestui eveniment.
 

Prof. dr. Anamaria Ciobotaru: „Drumul spre performanţa reală înseamnă autoperfecţionare şi perfecţionare continuă“

 
Şi pentru că ZIUA de Constanţa este singurul cotidian constănţean preocupat de istoria Dobrogei, fapt reliefat şi de inaugurarea unui Fond documentar intitulat „Dobrogea de ieri şi de azi“, vă prezentăm în continuare istoricul acestui colegiu centenar, aşa cum ne-a fost el pus la dispoziţie de prof. dr. Anamaria Ciobotaru.
 
„Şcoala Normală de Învăţători”, prima denumire a Colegiului Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu”, purtată în perioada 1893 - 1930, este una dintre emblemele comunităţii educaţionale naţionale.
 
În îndelungata sa existenţă, instituţia a format numeroase cadre didactice - obiectiv central urmărit atent de dascălii săi încă de la începuturi, când Take Ionescu, ministrul Cultelor şi al Instrucţiunii Publice din acea perioadă, a semnat Ordinul de înfiinţare. La 1 noiembrie 1893, Ion Bănescu a fost numit directorul şcolii.
Unul dintre momentele de referinţă care validează calitativ instituţia noastră este cel din septembrie 1895, prilejuit de inaugurarea podului de la Cernavodă. Şcoala Normală a fost vizitată, cu această ocazie, de regele Carol I, însoţit fiind de Take Ionescu şi de generalul Poenaru. Un an mai târziu, în 1896, profesorii Școlii Normale vor forma corpul didactic al gimnaziului „Mircea cel Bătrân”.
               
O altă validare a învăţământului dobrogean este făcută cu ocazia aniversării a 40 de ani de la înfiinţarea Liceului ,,Mircea cel Bătrân”. Dr. Constantin Angelescu, ministrul Instrucţiunii Publice, aprecia pozitiv învăţământul pedagogic, subliniind rolul acestuia în formarea cadrelor didactice. De atunci şi până în prezent, demersul pe care l-au parcurs cadrele didactice şi elevii a fost unul ascendent, înscriind instituţia în galeria şcolilor de renume ale învăţământului românesc şi nu numai.
Un moment deosebit de important care reflectă modul în care această instituţie şi-a câştigat un rol binemeritat, însemnând enorm pentru învăţământul normalist naţional este anul 1993, la aniversarea a 100 de ani, când instituţia a primit titlul onorific Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu”, primul colegiu naţional din această parte a ţării.

 
Ministrul Educaţiei din acea vreme, prof. univ. dr. Liviu Maior, reliefa calitatea actului educaţional al Școlii Normale din Constanţa.
De o importanţă majoră este faptul că, timp de două decenii, începând cu anul 1979, Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu” a fost centru de perfecţionare a educatoarelor şi învăţătorilor din judeţele Constanţa şi Tulcea; în centru s-au format circa 6.000 de cadre didactice pentru toată Dobrogea.
 
Instituţia noastră este deţinătoare a titlului de „şcoală europeană” de cinci ori consecutiv - în 2004, 2007, 2011, 2015 şi 2018, singura unitate şcolară din Dobrogea care a reuşit această performanţă. Competiţia „Şcoală Europeană” este organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale, titulatura acesta fiind una dintre cele mai importante distincţii acordate la momentul acesta de minister. Foarte puţine instituţii din ţară au obţinut această performanţă, care reflectă un management înalt calitativ şi o politică educaţională deschisă, de cooperare şi de dezvoltare a şcolii prin proiecte de parteneriat instituţional cu şcoli din întreaga lume.
 
Din anul 2013, ca semn de recunoaştere şi încredere, Ministerul Educaţiei Naţionale a decis organizarea a două evenimente foarte importante - Olimpiada Internaţională de Lectură şi Consfătuirea anuală a Directorilor de Licee şi Colegii Pedagogice. Nu sunt singurele evenimente naţionale şi internaţionale derulate în instituţia noastră. De-a lungul timpului, am fost onoraţi de vizita a patru miniştri ai Educaţiei - prof. dr. Liviu Maior (1993), prof. Alexandru Athanasiu (2004), prof. dr. Ecaterina Andronescu (2012, 2013), prof. Liviu Marian Pop (2018).
Aceste vizite au avut loc în contextul unor evenimente deosebite organizate de instituţia noastră: conferinţe internaţionale, dezbateri, mese rotunde etc.
 

Din anul 2000, cadrele didactice şi elevii Colegiului au derulat numeroase proiecte naţionale şi internaţionale de mare anvergură, care s-au constituit în experienţe fundamentale pentru participanţi. Astfel, nota de inedit a unei instituţii poate fi perceputã în momentul în care participanţii la actul educaţional se distanţeazã de interiorul unei situaţii şi o interpreteazã prin grila de concepte oferite de alte sisteme educaţionale.
 
Dintre aceste experienţe definitorii pentru cadrele didactice şi elevii colegiului, enumerăm: derularea a cinci proiecte Comenius simultan, în parteneriat cu şcoli din Suedia, Anglia, Italia, Grecia şi Franţa (2000-2001), proiectul Comenius “Beyond Words” (2009-2011), proiectul Leonardo da Vinci „Profesori pentru o educaţie europeană” (2013-2014), proiectele Erasmus+ „L.A.D.“ (2015-2018), “Train to Train” (2016-2018), “On the Move in Europe” (2016-2018), şcoli de vară în colaborare cu universităţi şi instituţii educaţionale de prestigiu: în Irlanda şi Anglia (2007), în Statele Unite ale Americii - Los Angeles, California, la Woodbury Universit” şi la Embassy CE din San Francisco, California (2008), în Anglia - Stradford Upon Avon, la Oxford University (2009) şi în Oxford (2013), la University College of London, (2010), în SUA - Boston, la Harvard University (2011), în Fort Lauderdalle, Florida, la T.L.A. (2012) şi la L.M.U în Los Angeles, California (2014), numeroase proiecte bilaterale cu şcoli din SUA şi Europa - Olanda, Franţa, Austria, Spania, Turcia etc.
 
La toate aceste proiecte şi şcoli de vară au participat, anual, cadre didactice şi elevi ai colegiului, beneficiind de stagii de formare la cel mai înalt nivel. În prezent, avem în derulare trei proiecte Erasmus+, fiecare dintre acestea implicând un număr mare de instituţii din Europa ca parteneri. Unul dintre aceste proiecte, Language Against Dropout, are ca partener Universitatea Heidelberg din Germania, Colegiul nostru fiind model de bună practică pe modulul şcoală-comunitate pentru partenerii noştri din proiect.
 
Drumul spre performanţa reală înseamnă autoperfecţionare şi perfecţionare continuă. De aceea, atât cadrele didactice ale colegiului, cât şi elevii acestuia au înţeles că schimbarea începe cu ei. Nu poţi obţine rezultate bune şi foarte bune, nu se poate vorbi de calitate dacă nu eşti dispus să înţelegi că învăţarea este continuă, temeinică, de durată. Apoi, în contextul unei problematici complexe a lumii contemporane, transgresarea graniţelor înguste ale disciplinei predate devine o necesitate. De aceea, calitatea nu se reflectă numai în intrările şi ieşirile din sistem, în rezultatele foarte bune pe care le obţinem an de an cu elevii noştri la competiţiile şcolare, ci şi în modul în care reuşim să formăm acele competenţe transversale elevilor, să-i pregătim SĂ FIE pentru viaţă. Succesul rezidă, astfel, şi în modul în care avem un feed-back real al reuşitei absolvenţilor noştri după terminarea studiilor.
 
Mai 2018 este luna în care ne propunem să sărbătorim cei 125 de ani de tradiţie de şcoală românească de calitate. Prin programul manifestărilor derulate în săptămâna 21 - 25 mai dorim să evidenţiem importanţa pe care instituţia noastră a avut-o de-a lungul timpului la înălţarea învăţământului dobrogean şi naţional.
 
Astfel, dintre activităţile propuse, enumerăm: editarea Anuarului Colegiului „125 de ani de tradiţie” (continuare a volumului publicat în 2005 „Educaţie pentru cetăţenie europeană”), editarea numărului aniversar al revistei colegiului - „Ecouri“ -, revistă pentru elevi şi cadre didactice, editarea unui album ilustrat – „Colegiul Naţional Pedagogic «Constantin Brătescu» - 125 de ani de tradiţie”, lansări de carte ale unor oameni de valoare ai Constanţei şi ai învăţământului dobrogean, organizare de concursuri inter şi transdisciplinare pentru elevi, pentru toate nivelurile de învăţământ, organizarea conferinţei naţionale „Restructurarea planurilor-cadru pentru liceele pedagogice“, cu participarea directorilor de colegii/ licee pedagogice din ţară şi a reprezentanţilor M.E.N.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii