Premiul „Iuliu Hațieganu” al Academiei Române acordat unei lucrări coordonate de prof. univ. dr. Liliana-Ana Tuță, prorector al Universității Ovidius Constanța
Premiul „Iuliu Hațieganu” al Academiei Române acordat unei lucrări coordonate de prof. univ. dr. Liliana-Ana
05 Dec, 2024 14:33
ZIUA de Constanta
1356
Marime text
Academia Română a acordat anul acesta Premiul „Iuliu Hațieganu” pentru lucrarea „Repercusiuni miocardice şi coronariene în boli cronice”, ediţia a II-a (revăzută şi adăugită), elaborată sub coordonarea prof. univ. dr. Nicolae Baltă, având drept autor coordonator (în colectiv) pe prof. univ. dr. Liliana-Ana Tuță, de la Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța (UOC) și prorector al instituției pentru strategia de internaţionalizare, rețele universitare și relația cu instituțiile europene.
Coautori ai volumului sunt: prof. univ. dr. Corin Badiu, prof. univ. dr. Elisabeta Bădilă, prof. univ. dr. Florin Mihălţan, prof. univ. dr. Fior-Dafin Mureşan și prof. univ. dr. Dan Dumitraşcu.
Premiul a fost acordat în cadrul ceremoniei care a avut loc miercuri, 4 decembrie 2024, în Aula Academiei Române, unde au fost decernate premii pentru cele mai valoroase creații științifice și artistice realizate în anul 2022.
Premiile se acordă, conform regulamentului, în cadrul celor 14 secții științifice ale Academiei Române: literatură și filologie, istorie, matematică, fizică, chimie, științe tehnice, științe geonomice, tehnologia informației, biologie, medicină, agronomie, silvicultură, științe economice și juridice, sociologie, psihologie, filosofie, teologie, arte plastice, teatru și muzică.
Lista completă a lucrărilor premiate anul acesta poate fi consultată accesând link-ul: https://acad.ro/institutia/acte/premii/2022.pdf.
Citește și:
Premiu al Academiei Române acordat unei lucrări realizate în colaborare cu prof. univ. dr. habil. Florentina Nicolae, de la Universitatea Ovidius din Constanța

„Am trăit o zi onorantă, încărcată de emoție, bucurie și recunoștință la Academia Română, alături de personalități marcante ale medicinei românești, care au contribuit la obținerea acestui premiu, care onorează și obligă, totodată”, precizează prof. univ. dr. Liliana-Ana Tuță.
Premiile se acordă, conform regulamentului, în cadrul celor 14 secții științifice ale Academiei Române: literatură și filologie, istorie, matematică, fizică, chimie, științe tehnice, științe geonomice, tehnologia informației, biologie, medicină, agronomie, silvicultură, științe economice și juridice, sociologie, psihologie, filosofie, teologie, arte plastice, teatru și muzică.
Lista completă a lucrărilor premiate anul acesta poate fi consultată accesând link-ul: https://acad.ro/institutia/acte/premii/2022.pdf.
Citește și:
Premiu al Academiei Române acordat unei lucrări realizate în colaborare cu prof. univ. dr. habil. Florentina Nicolae, de la Universitatea Ovidius din Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii