Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:59 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Probleme înainte de începutul anului școlar la Școala Gimnazială Nr. 38 „Dimitrie Cantemir“ Constanța. Ce soluții sunt luate în calcul

ro

03 Sep, 2021 15:10 6490 Marime text
  • La data începerii școlii, Școala Gimnazială Nr. 38 Dimitrie Cantemir Constanța va avea numai 7 săli de curs la dispoziție, ca urmare a reabilitării demarate de Primăria Constanța printr-un proiect cu durată de 18 lun

Mai mulți părinți ai căror copii sunt înscriși la Școala Gimnazială Nr. 38 Dimitrie Cantemir Constanța au depus sesizări atât la conducerea unității de învățământ, cât și la Inspectoratul Școlar Județean Constanța după ce au aflat că școala este în reabilitare și fizic la ore vor merge numai elevii din clasa pregătitoare și cei din clasa a VIII-a. Ceilalți elevi ar urma să participe la activitățile de învățare în sistem on-line până la finalizarea lucărilor de reabilitare. 

Cum era de așetptat decizia inițială luată de conducerea unității de învățămând nua fost pe placul părinților care cer găsirea unor soluții astfel încât copiii să poată participa fizic la cursuri. 

Potrivit inspectorului general al ISJ Constanța, Sorin Mihai, prin Adresa Nr. 1048/31.08.2021, profesoara Iris Sarchizian, director al unității de învățământ, a adus la cunoștința ISJ Constanța faptul că la data începerii școlii va avea numai 7 săli de curs la dispoziție, ca urmare a reabilitării demarate de Primăria Constanța printr-un proiect cu durată de 18 luni. 

Prin aceeași adresă, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 38 Dimitrie Cantemir Constanța comunica ISJ Constanța și că pe măsură finalizării lucrărilor de reabilitare urmează a fi puse la dispoziția școlii și alte spații.

„Propunerea doamnei directoare a fost aceea de a începe anul școlar cu prezență fizică în cele 7 săli de curs și cu activitate de învățare on-line pentru celelalte clase. În urma analizei făcute la nivelul Inspectoratului Școlar județean Constanța, s-a considerat că este necesar să ținem cont de recomandările Ministerului Educației, urmărindu-se interesul superior al elevului. Prin adresa înregistrată la IȘJ Constanța cu nr. 1048/01.09.2021, am recomandat unității de învățământ să reconsidere varianta propusă, punându-i la dispoziție oportunități de utilizare a spațiilor disponibile în alte unități școlare, unele aflate în proximitatea Școlii Gimnaziale Nr. 38 Dimitrie Cantemir Constanța. Considerăm că activitatea de învățare cu prezență fizică și-a dovedit avantajele și este de preferat celei în sistem on-line și ne exprimăm speranța că hotărârea consiliului de administrație al unității de învățământ va identifica soluția optimă. Ne manifestăm disponibilitatea de a menține un dialog deschis și constructiv cu toți actorii și partenerii educaționali“ - a mai precizat inspectorul general al ISJ Constanța, Sorin Mihai. 


De asemenea, acesta a spus că decizia cu privire la desfășurarea cursurilor aparține conducerii instituției de învățământ. 

„Am discutat cu directorul Liceului Teoretic Decebal, aflat în proximitate, care poate pune dispoziție toate sălile de curs de care este nevoie. Decizia noastră s-a bazat și pe numeroasele petiții înregistrate la nivelul IȘJ, venite din partea părinților, care solicitau ca activitatea de învățare să nu fie în sistem on-line. Astfel de petiții au fost depuse și la nivelul unității de învățământ“ - a mai adăugat Sorin Mihai, inspector general al ISJ Constanța. 


Conducerea Școlii Gimnaziale Nr. 38 Dimitrie Cantemir Constanța urmează să ia o decizie cât mai curând, luând în considerare și soluțiile venite din partea ISJ Constanța. 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii