Prof. Doina Banciu, Doctor Honoris Causa la Ovidius (galerie foto)
Prof. Doina Banciu, Doctor Honoris Causa la Ovidius (galerie foto)„Este o plăcere pentru noi de a omagia o mare personalitate, căreia Senatul Universităţii Ovidius a hotărât să-i acorde frumoasa şi înalta distincţie de Doctor Honoris Causa", a declarat rectorul prof. univ. dr. Victor Ciupină, după ce imnul Gaudeamus a ridicat în picioare toată audienţa.
Decanul Faculăţii de Matematică şi Informatică, prof. univ. dr. Wladimir Georges Boskoff a fost cel care a dat citire unei liste impresionante a tuturor reuşitelor profesionale.
Prof. univ. dr. Doina Banciu şi-a început activitatea în anul 1972, ca analist de sistem, în cadrul Institutul Central pentru Conducere şi Informatică Bucureşti, a fost apoi cercetător ştiinţific, şef de proiect al sistemului informatic al Bibliotecii Naţionale (primul sistem de acest gen din România), şef oficiu de calcul pentru Cercetare - Proiectare - Implementare a sistemelor informatice în biblioteci universitare, iar din 1999 este cadru didactic asociat la Facultatea de Administraţie Publică SNSPA şi Secretar ştiinţific al Facultăţii, şi lista poate continua.
De asemenea, Doina Banciu are şi o impresionantă activitate în asociaţii profesionale şi în alte organisme din ţară şi din străinătate, precum şi în cercetare universitară în cadrul Universităţii din Bucureşti. A coordonat şi a scris peste 30 de cărţi şi manuale, este colaboratoare a şapte reviste de prestigiu din lume, a câştigat 14 premii naţionale şi internaţionale şi face parte din nenumărate comitete şi comisii.
{mos_ri:Doctor Honoris Causa,Doina Banciu}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp