Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:06 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Profesorii intra la ore, dar evita politicienii la festivitatile de an scolar

ro

10 Sep, 2009 03:37 1450 Marime text

ioana_purcarea_presedinte_sindicat_invatamant_35.jpgCadrele didactice din Constanţa nu vor paraliza sistemul de învăţământ chiar din prima zi de şcoală, dar vor lipsi de la festivităţile de pe 14 septembrie, unde vor fi prezenţi politicieni.

Aceasta este o primă formă de protest, anunţă Ioana Purcărea, lider al Sindicatului Liber din Învăţământul Preuniversitar. Dacă nu vor primi răspunsuri favorabile din partea Guvernului, profesorii, majoritatea din Bucureşti, vor picheta Parlamentul, între orele 15.30 şi 18.30. Iar pentru începutul lunii octombrie este programată o grevă generală, data exactă urmând să fie stabilită astăzi. Printre motivele nemulţumirii profesorilor se numără faptul că în proiectul Legii cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, învăţământul este situat la periferia grilei de salarizare, iar aplicarea Legii va avea drept efecte diminuarea veniturilor de natură salarială ale personalului din sistem. Desfiinţarea a circa 20.000 de posturi din învăţământul de stat, ceea ce a dus la disponibilizări masive de personal la nivel naţional, şi impunerea concediilor de zece zile sunt, de asemenea, măsuri ce vor determina profesorii să iasă în stradă. Totodată, potrivit sindicaliştilor, Guvernul României refuză aplicarea Legii nr. 221/2008 privind majorarea salariilor personalului didactic.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii